joi, 26 august 2010

Water Closet plin cu cacat



O seara perfecta. Veneam spre camin cu vantul adiindu-mi pletele. Nu era nici cald, nici frig, iar pe cer nu se gasea niciun nor. Albastrul ciel pur imi ghida pasii spre infinit, spre dublu infinit. Factorii straini imi erau aproape inexistenti. O boare calduta de la canicula din timpul zilei m-a purat ca pe un surfer pana in fata cladirii unde stau. Ma temeam ca drumul meu fara de cusur se va opri. Am ramas cateva clipe nemiscata pentru a confisca acest moment si a-l pastra adanc in inima mea. Treptele urcate au fost multe, dar multumitor de usor de parcurs. Iar in camera mirosea frumos, nu eram decat eu si toate lucrurile pe care voiam sa le fac. Mi-am propus sa imi incep frumoasa seara in camin mergand... cum s-o fac sa para mai elegant?... mergand pana la vespansiana. Dar exista sanse ca multi sa nu cunoasca semnificatia acestui cuvant. Ma rog, pana la closet, privata, latrina. In principiu pana la wc. Ar fi stupid sa zic ca mi-am propus sa incep seara prin a ma caca, dar chiar asta s-a intamplat sa-mi propun. Nu exista mod mai propice pentru a continua sirul intamplarilor fericite si preaferite de duhurile raului. O activitate de care eram vizibil jenata si frustrata, dar cu care m-am imprietenit definitiv in urma maturizarii mele partiale. Cu un zambet visator am iesit pe hol (pentru ca acolo-mi e baia) si m-am asigurat din ambele parti. Conditiile erau numai bune, nimeni in jur, nici macar un zgomot. Am pornit cu pasii grabiti spre capatul holului, spre sanctuarul sufletelor pierdute si regasite, mecca igienei si curatirii trupesti si nu numai. Acolo unde lumea se aduna la dus pentru a scapa de jegul acumulat in x timp, pentru a fredona melodiile preferate si pentru a se uni intru bunastare si sapunuri si detergenti care vor dainui sute de ani in scoarta terestra. Acolo unde ca orice om, mergi sa-ti versi toxinele si resturile alimentare, pentru a baga in tine altele noi si cu putin noroc, si mai nocive. Activitati care ne fac placere, ca niste animale ce suntem pe de o parte, pe langa somn, a bea, a manca, a face sex, a se proteja de frig si de caldura (precum preabine zice si piramida lui Maslow). Iar sanctuarul in cauza a gazduit de-a lungul timpului milioane de trupuri goale de studenti, milioane de funduri care mai de care, fara sa zica nimic. Dar cat a patimit! Ajunsa aproape de iesitoare, i-am si simtit energia. Deodata o lumina puternica si dumnezeiasca mi-a scaldat fata, am simtit natura trezindu-se la viata, iar pe fundal ingerii cantau. "E ziua mea norocoasa!" mi-am zis si am purces spre activitatea in cauza. Ecoul pasilor mei imi dadea incredere, cum ca sunt singura si ca imi voi face de cap. Usa se apropia de mine, usa in cauza, cea dupa care se intampla toata magia. Multe si felurite clipe am trait impreuna. Deschizand-o, inima mi s-a oprit. A reinceput sa bata insa s-a oprit din nou. Parea ca tocmai a avut loc o bataie cu bulgari de cacat. Pe jos: cacat. Pe pereti: cacat. Pe closet: cacat. Pe rezervor: cacat. Imi pare rau ca nu m-am uitat si pe tavan. Acestea fiind observate cu spaima si durere in suflet m-am departat lent pentru a nu avea contact fizic cu excrementele umane, pentru ca cel vizual si cel olfactiv au ucis o parte din mine. Mahnita am pornit impreuna cu gandurile mele si cu sulul profesional de harie igienica spre etajul superior. Oricat de serafice ar fi fost  locul si experienta traita, imi reveneau subit flash-uri cu macelul de scarnavie de mai devreme. Acum baile au alta semnificatie pentru mine si opinia mea cu privire la acest lucru s-a schimbat zguduitor. Inca ma mai trezesc in sudori fierbinti dupa ce visez posibile scenarii ce au condus spre masacrul respectiv.

marți, 24 august 2010

Nu eu

Instabilitate psihica. Pe langa neliniste si ganduri. Murdare si periculoase care ma tarasc unde nu vreau sa merg. Vanturi puternice care ma coboara unde nu se poate mai jos si ma ridica brusc la limita superioara. Confuzie despre nimic concret. Despre mine si ceilalti care sunt putini. Rusine de ceea ce sunt. Incercarea mea de a scapa de mine si dorinta de a deveni si mai mine. Locul unde sunt si intai de toate la ce sa ma astept in urmatorul minut. Universurile mele. Lucrurile pe care le simt nu sunt egale cu cele pe care le gandesc. Antiteza cu mine insami. Fuga spre normalitate, cei din jur ma neaga. Asa nu. Ce vreau, ce pot, ce trebuie, ce simt, ce zic, ce fac, ce gandesc, ce sunt...nu sunt corelate intre ele. Valorile mele despre ceilalti sunt exact ce nu sunt eu. Realitatea mea nu coincide cu a nimanui. Sa fii prost inteles. Sa nu poti face nimic. Legata la gura, la maini, la ochi. Dezlegata dar nimeni sa asculte, sa vrea, sa inteleaga. Bariera mintii, imaginatiei, adevarului. Probleme fata de mine, legate de nimic. Ce par, ce sunt, ce vreau sa par. Nimeni nu intelege, nimeni nu crede. Sa fii izolat. In compania nimanui exceptand o mie de tine. Toate aflate in alt stadiu. Fericire...dureaza putin, reincarcabila dar usor epuizabila. Tranchilizant in durere. Tanjesc dupa pace, dupa o etapa, un scop, o speranta. O cale dreapta, o singura optiune, niciun obstacol psihic. Nu ma gasesc. In nimic, in nimeni, sunt in putin din toti. Empatie-egoism, Admiratie-dispret, invidie. Sunt un om bun, dar rau. Vreau sa fiu mare, nu vreau sa raman aici. Dar nici sus, dar nici jos. Vreau un loc. O gura de aer tare. Gheata pe creier. Si un om al meu. Facut de mine, care sa fiu eu. Dar nu eu. Sa fac pe cineva cum vreau eu sa fiusi cum sunt uneori. E mai usor decat sa ma fac pe mine. Ganduri rele in avans, sa nu ma ia nimic prin surprindere. Not a control freak, doar teama.  Teama si vina. Si lacrimi care curg, dar nu pe obraji. Sa citesc maine si sa nu recunosc. Sa-mi fie rusine. Sa spun ca nu eu am scris aici. Crezi ca nu te cunosc? Te cunosc dar nu te vreau. Nici tu pe mine.

sâmbătă, 14 august 2010

Scopul Vietii

Am vrut sa incep prin a afirma sec ca nu exista. Dar se presupune ca nu e profesionist din partea cuiva sa dezvaluie concluzia unui text la inceputul acestuia. Asa ca voi demonstra ca nu exista. Se ia subiectul X, varsta post-adolescentina, sex nedeterminat, inteligenta medie, scaun normal. Subiectul Y, aceleasi semnalmente, insa diferenta consta in faptul ca unul isi doreste tot, iar celalalt nimic. In decursul vietii subiectul X e relaxat. Isi schimba locul de munca in mod constant, dar asta il face fericit. Nu vrea sa insiste pe nimic, doar sa castige suficient, lucru care se si intampla. Traieste o poveste de dragoste cu o persoana care il iubeste pentru ceea ce e: un subiect curajos, atat de curajos incat sa atunci cand va trage linie la sfarsit, pentru el sa conteze doar lucrurile marunte, generatoare de destula serotonina si endorfina. Sa nu faca niciodata aceleasi lucruri, sa nu locuiasca in acelasi oras sau chiar in aceeasi tara tot timpul, sa nu lase nefericirile sa-i invete adresa. Sa fie bun la suflet si incoruptibil, lipsit de interese si detasat de ceilalti. Sa-si urmeze pasiunile, nevoile si necesitatile. Iar lista poate continua conform acestui model. Subiectul Y, cu mai multe momente petrecute pe bancile scolii decat oriunde altundeva, isi petrece aproape jumatate din viata intr-un birou, unde scrie hartii. Este promovat din cand in cand, iar veniturile acestuia cresc in mod scandalos. Urca cel mai sus cu putinta, fara sa-si petreaca mai mult de 2 zile pe malul marii fara telefoane si hartii. Nu-i lipsesc posesiile de lux, acestea fiind si motivul certurilor cu sotia lui, despre care a incetat de mult sa mai stie cate ceva, fiind mai mereu plecat. Nefericirea iminenta ii mananca si ultima suta de grame de suflet pe care o detinea. Singurele lui satisfactii raman cuburile de gheata care se topesc in cel mai fin wiskey, femeile scumpe fara niciun defect fizic si faptul de a avea un cont cu multe 0-uri in coada. Dupa x timp, la data t, subiectul X si subiectul Y mor din terte cauze. Concluziile ar fi mai multe si dicutabile. Raman insa la rezultatul cu care am inceput. Nu conteaza pe care drum o iei catre marele final, conteaza sa nu te grabesti.

luni, 9 august 2010

Marea Neagra nu e numai neagra,e si sarata


Inca nu stiu daca imi place la mare, dar am fost. Ar fi ideal sa poti sta o vara intreaga acolo, fara sa fii inconjurat de ceilalti turisti, cu cine iti place tie si fara sa fii stresat din alte considerente. Pana una alta, litoralul romanesc e litoralul romanesc. Aglomeratie, galagie, supra-preturi. Cu toate ca am fost intr-o statiune pensionara, neputand sa suport nici in viata asta, nici intr-o alta viitoare manelistii, discotecile si mondenul, atractiile raman vesnic porumbul si hamsiile, banana (aia cu care te plimbi pe apa presupunandu-se ca e fun), tarabele de suveniruri (in fiecare an vin alte si alte chestii la moda care nu folosesc la absolut nimic), concertele artistilor care starnesc admiratie si zambete pe buzele fanilor burtosi cu neveste bune, si asa mai departe inca o suta de ani. Ma intreb daca pot cumpara cativa metri patrati de plaja unde sa-mi construiesc o coliba izolata fonic si unde sa-mi invit singurul prieten la o bautura din aia nociva si colorata de care nu am avut curaj sa beau. Dar e frumos, gagicute frumoase, muzica, apa, briza, copilasi, bere rece, tiribombe...Probabil daca as fi numai eu cu marea ( un fel de Batranul si marea) m-as distra suprem, fara alti factori adiacenti. Litoralul din Romania- locul unde e normal sa mergi mai putin de o saptamana si sa-ti spargi venitul pe o intraga luna. E interesant cum locurile frumoase se transorma in timp record in afaceri, la fel cum s-a stricat si Vama, cum locurile pline de liniste de pe versantii muntilor sunt pline de adolescenti in chiloti cu sticle de bere in mana, urland cat ii tin plamanii. Nu ne-ar strica totusi un strop de spirit hipiot, nu e musai sa faci bani repede si multi din orice, ca nu ii iei dupa tine in groapa, nici banii si nici posesiile achizitionate ulterior, desi nu m-as mira daca ultima moda ar deveni sa fie ingropata langa tine si masina ta; sa nu se aleaga nimeni cu ea,ca n-au muncit cot la cot cu tine! Conteaza sa fii implinit, sa te simti bine alaturi de oameni pe care ii cunosti sau nu, sa le dai din ce ai tu, astfel vei primi respect, multumiri, laude si dragoste. De-aia nu suntem o tara civilizata, pentru ca ne asteptam in orice moment sa fim jefuiti, sa ni se ia din putinul pe care il avem, sa fim pacaliti, sa nu fim ajutati; si ne purtam ca niste salbatici, cu instinctul de a supravietui si a ne apara activate.
A fost bine la mare, m-as mai duce. Iubesc sa ma scald in ape in care s-au pisat milioane de romani. Si hidrologii ne vand rahat ca ar fi sarata din alte motive.