Am dedus inainte de a sti ca e adevarat. De fiecare data. Te-am cautat cu mintea, tot in mintea mea si am ajus cu greu, plina de neajunsuri, tot la tine. Ti-am scuipat fiecare farama din mine la picioare. Si am ramas fara vlaga in mijlocul aglomeratiei, fara mine si fara tine. Am apucat sa-ti spun doar cateva lucruri pe care cel mai probabil le-ai trecut cu vederea. Am ramas vazandu-ti chipul pe fundul unui pahar neterminat de tine. L-am varsat, dar ai ramas acolo. Iti visez zambetul fara sa stiu ce inseamna, fara sa vreau sa-l iubesc sau sa-l sterg, sa-l transform in tristete si sa-l omor. Primesc vocile tale care nu contenesc sa incapa-n mine, vin vuind ca un izvor subteran limpede, pur, neprelucrat. Te modelez si-ti modelez cuvintele in capul meu, va dau sens si voi il primiti. Poate n-ai avut vreodata o ordine, dar ai acum. Nu e nevoie de vreo justificare, trebuie doar sa aiba talc. Am nevoie sa-mi dai orice din care pot intelege ceva, din care pot crea ceva si-l pot face frumos. Da-mi o gura de aer curat in mizeria asta si ignora cum totul se prabuseste in fundal. O sa adun farame din ruine si-o sa reconstruiesc un loc doar pentru noi. Asa cum am vorbit.
