Nebunia iar ma rupe-part 2

Am inghetat, pe tot parcursul verii, inca de la inceputul ei am stat inghetata. Nu a reusit sa ma topeasca nimic, nimeni nu a incercat macar. Atat de singura nu am fost niciodata. Nu vreau ca asta sa se transforme intr-un jurnal al disperarii, al angoasei. Cateodata mi-e bine, imi place sa-mi simt bucuria si sa o duc pana la cel mai inalt nivel, imi place sa rad si sa-i molipsesc pe ceilalti cu fericire, multa si fara motiv. Nu vreau sa fiu asociata cu lucruri rele, triste si depresive. Asa ca prefer sa-mi depasesc singura amarurile, sa-mi beau singura din otrava putin cate putin, fara sa dau la nimeni. Poata asta este natura mea de acum inainte, stiu ce m-a dereglat, imi cunosc mintea, nu e nimic de facut. Pesimismul meu tinde sa atinga extrema superioara si am inceput sa cred ca atrage dupa el lucruri mai putin fericite. Obisnuiam sa cred ca e realism, cum ca nimic nu merge in tara asta, de ce ar merge in viata mea?, de ce ar exista oameni buni aici?, de ce ar exista cineva exact ca mine intr-o groapa de cacat? Desi stiu ca nu e asta realitatea inca mai cred in ea, dandu-mi seama ca e vorba de pesimism. Mi-am analizat fiecare mod de a gandi, m-am pus in toate ipostazele, m-am gandit chiar sa adopt stereotipul adolescentului cretin, care se bucura de viata si o pereche de adidasi ii produce cea mai inalta fericire. N-as fi eu. Asa sunt eu, asa ma pot identifica cu mine, ma bucur cand nu ma bucur, asta imi da certitudinea ca nu fac parte din pleava acestei tari, dintr-un anume grup de oameni delasatori. Am facut si cateva experimente, pe retelele de socializare cu gandul ca ma insel, nu poate sa fie toata lumea extraordinar de proasta. Ma dadeam altcineva si incercam  sa cunosc oameni cat mai diferiti, fete, baieti, categorii de varsta diferite, alte valori, alte infatisari. Rezultatul statisticii mi-a futut cea mai palma peste fata ever. Romanii,tinerii in special sunt prosti. Apoi m-am gandit ca poate oamenii misto nu stau pe net. Nu tin neaparat sa cunosc pe cineva, sunt absolut convinsa ca exista si oameni decenti pe acest pamant romanesc. Doar ca ne coplesesc pre-adolescentii si adolescentii, tinerii, nu au niciun punct comun cu realitatea. Sau poate realitatea mea nu coincide cu a lor. Cu a nimanui for that matter. Ok, subiectul asta ma indarjeste destul de rar, dar destul de intens sa nu-mi pot reveni prea usor. Problemele mele nu pot fi numite nemultumiri, nefericiri, nelinisti sau tulburari pentru ca toate astea ar avea o rezolvare. Totul e o mare deziluzie de la felul cum gandesc, la personalitatile mele, pana la felul cum arat. Gandirea mea bolnava ma hraneste dar si ma si distruge. Cateodata ma intreb cum pot gandi astfel de lucruri, mi-as dori sa existe ceva care sa ma opreasca din gandit. Ar fi cea mai mare povara dar probabil as fi fericita ca si leguma. Din exterior rezolvarea ar fi simpla, sfaturile ar veni pe banda. Pai cum? Esti tanara, uite ce bine arati! [daca eu nu ma simt bine cu mine]. Iesi si tu cu prietenii [care prieteni?], stabileste-ti niste teluri in viata [sa fiu si mai dezamagita cand nu reusesc], incurajeaza-te singura in oglinda [mda, am incercat], scrie tot ce simti [asta fac, ti se pare tie ca merge?]. Asta ar fi ceva soft la minin din tot ce primesc. As putea privi asta ca pe o provocare, dar mi se pare destul de ciudat sa ma indarjesc in a ma repara pe mine insami. Cateodata mi-e foarte bine, doar ca la o anumita perioada mai cad asa, destul de jos. Cel mai jos. Bine, nu mai vorbesc de lucrurile permanente cum ar fi nesiguranta, timiditatea, inadaptabilitatea sociala, lipsa de determinare, dezgustul privind fizicul meu, teama de a vorbi in public, imposibilitatea de a actiona din teama unui posibil esec, plafonarea si acum vreau sa tac pentru ca mi s-a facut frica. 

Don't

Don't leave me alone!
Don't make me feel the way you did someday
Don't let me speak without my heart
Don't smile when i'm trying so hard
Don't be so nice with other girls
Don't let them be, don't make it worse
Don't fight with you to be like this
Don't say that you wouldn't like a kiss
Don't leave my heart in other place
Don't feel the fear, don't hate my face
Don't sleep without thinking of me
Don't be the kindest person that could be
Don't smile at me 'cause you don't know 
That i'm worse than a shit in the snow

Dulcegarii

In cautarea ... pierdut

• Deseori cad intr-o liniste frustranta. Imi plimb gandul prin locuri animate, dar fara sunet. Zambesc la ideea ca poate niciodata nu am vazut un rasarit de soare asa cum trebuie, nu am invatat sa inot sau sa gatesc si nici nu am mers vreodata cu avionul. Am pierdut si ultimul lucru care-mi era drag. Imi era fidel si nu ma judeca asa cum fac toti oamenii. Venea imediat ce-i ziceam "hai" chiar nu ramanea niciodata cat voiam. Totusi era sincer, poate compania mea nu era ceea ce-si doreste, de-asta m-o fi si parasit. As vrea sa-l intreb de ce, dar...Nu ma pot gandi decat la asta, ii simt lipsa si tanjesc dupa secundele petrecute impreuna, dupa cum ramaneam zambind dupa ce pleca. Era tot timpul altfel, nu-mi dadea voie sa ma plictisesc chiar daca ramanea tacut chiar si atunci cand simteam ca vrea sa plece. Uneori era obositor, nu scapam de el nici cand aveam alte preocupari sau probleme. Era dragalas, dar spulbera totul cand devenea agresiv. Mie imi placea totusi, imi arata ca imi era superior si se asigura ca sunt la curent si de acord cu asta. In acea seara a plecat ca de obicei fara sa spuna nimic. Era ceva cu care ma obisnuisem, un lucru aparte care-l individualiza. Nu s-a mai intors. A trecut ceva timp, am vrut sa las totul la fel ca atunci cand a plecat, sa-mi pot aminti. Nu vreau sa uit nimic, nici cele poate 100 de intalniri, cum ne intelegeam, cum ma cunostea, cum il cunosteam pe deasupra, cum inchideam ochii, cum ma facea fericita. Inca nu am plans, insa sufar in mod constient si mocnit. Poate totul se intampla cu un rost, insa nu-mi pot imagina cum o sa traiesc de acum inainte. L-am cautat, am incercat de multe ori, mult prea multe, si nu numai eu. Nu-mi sta bine resemnata, imi intuneca privirea.

Voi continua sa fac aceleasi lucruri ca si pana acum, ma voi gandi din cand in cand la tine, poate te voi si cauta daca ma aflu intamplator prin locurile unde obisnuiai sa fii.

Fara titlu

Daca as fi o luna, as fi august

Daca as fi o zi din saptamana, as fi vineri

Daca as fi un moment din zi sau din noapte,as fi miezul noptii

Daca as fi o planeta, as fi soarele

Daca as fi un animal marin, as fi o scoica / sirena

Daca as fi o directie, as fi jos

Daca as fi o piesa de mobilier, as fi un pat confortabil

Daca as fi un lichid, as fi bere

Daca as fi o piatra, as fi chihlimbar

Daca as fi un copac, as fi un bonsai

Daca as fi o floare, as fi floare de colt

Daca as fi un fel de vreme, as fi inceput de toamna

Daca as fi un instrument muzical, as fi o chitara

Daca as fi o culoare, as fi piersiciu

Daca as fi o traire, as fi nebunia

Daca as fi un fruct, as fi corcodusa

Daca as fi un sunet, as fi o frana de masina

Daca as fi un element chimic, as fi plumb

Daca as fi o masina, as fi o dubita hippie din anii '70

Daca as fi un fel de mancare, as fi cascaval pane

Daca as fi un material textil, as fi bumbac

Daca as fi un miros, as fi iarba proaspat taiata

Daca as fi un obiect, as fi burete de baie

Daca as fi o parte a corpului, as fi gura

Daca as fi o expresie faciala, as fi in toate felurile

Daca as fi un cantec, as fi Madcon-Beggin'

Daca as fi un articol de incaltaminte, as fi tenisi

Daca as fi stare civila, n-as fi niciodata singura

Daca as fi un zambet, as fi unul in coltul gurii


[SARCASM]

duality

Omul este o fiinta sociala. Nimic de obiectat. Insa problemele cele mai mari nu sunt cu ceilalti, ci chiar legate de tine insuti. De fiecare data cand cunosc oameni noi imi complica existenta. Ma bulverseaza. Ma uimesc. Si in cele din urma imi doresc sa nu-i fi cunoscut si sa ma fi fascinat.

Rareori cand ma simt bine in pielea mea ma imbrac frumos sa ma duc la scoala. Ma spal cu atentie pe fata si pe dinti. Imi scutur scamele individual si ma dau cu putin mai mult parfum. Nu-mi fac griji ca intarzii ca oricum m-am apucat de imbracat prea devreme. Pun multe lucruri in geanta in caz ca ma intalnesc cu cineva si ne plictisim sa i le pot arata. Imi pun muzica din aia veche si proasta si plec asa...pe soare si mergand mai repede, sa simt ca traiesc. In metrou stau si observ cum ma priveste lumea. Unii isi intorc capul imediat, iar altii ma privesc indelung. Cred ca la fel cum ma holbez si eu la oamenii pe care ii consider speciali. Totu ma incurajeaza sa fiu eu, parca unii imi cunosc sufletul, usile mi se deschid, prind de fiecare data verde la semafor, se mai intampla sa-mi zambeasca cineva interesant, iar afara nu e nici frig nici cald. Toate astea pana intru in contact cu oamenii si realizez cate ceva care-mi ruineaza perspectiva pe cel putin cateva zile. E usor sa-ti accepti anturajul asa cum e. Eu nu vreau anturaj de-a gata, vreau oameni cu care sa-mi completez propozitiile, oameni care sa nu-mi spuna ca si-au dat seama ca sunt desteapta dupa faptul ca n-am nicio treaba cu moda.

Cea mai tare lovitura de astazi. Am fost intrebata: "Heterosexual inseamna normal,nu?" Nu. Heterosexual inseamna sa fii cu sexul opus, nu neaparat sa fii normal. Atatea aberatii, as vrea s-o pot lua de la zero. Nu as mai face nimic la fel. Reflectoarele se lasa pe mine iar eu privesc in sus. Imi curg lacrimi din palme si obrajii imi rad psihotic. Nu am niciun spectator,dar sunt obligata sa joc. Rolul meu e usor, dar tragic. Cortina cade peste mine. Imi raman la vedere doar picioarele, de la glezne-n jos. In sala imi rasuna cea din urma replica "Da,stiu ca port mic". Cortina cade de tot si nimeni nu aplauda, sunt toti plecati. Raman inmarmurita pana la urmatorul spectacol

Rupt din mine

• Oras mare. Nu e atat de mare dar te poti pierde-n el. Dar de ce m-as pierde-n el? In caz ca vrei sa patrunzi mai adanc in inima lui. Poate nu vrei. Poate nu am cu cine. Dar nu ai nevoie de nimeni altcineva. Stiu. De unde am plecat? De la orasul mare, ce voiai sa zici de el? Imi vin in minte numai lucruri rele, nu-mi place orasul mare. Te umple de praf vara si de noroi iarna. Iti goleste sufletul si te impiedica sa evoluezi. Iti sta in cap,se ridica deasupra ta fara sa fie neaparat impozant si frumos. Te face sa uiti de orice alt oras fara sa-ti placa neaparat de el. Un oras mare si prost. Pai si de ce esti aici? Din intamplare, din obligatie, poate curiozitate, graba, imprudenta si nerabdare. Din teribilism.

• Incolacita intr-un buzunar de cangur.Titlu.Vreau ceva ce poate nu merit sau nu inteleg.Paradox.Tipare,sticle sparte si dorinte faramitate de acelasi instinct tampit.Am eu un feeling.Ei bine Any,ai tu un cacat!Dorintele pleaca la fel de repede cum au venit dar cum aflu cine sunt inainte de a arata altcuiva?Sau ar trebui sa fiu cine trebuie si nu cine vreau?Intr-o lume in care nimeni nu se opreste sa se uite in ochii tai,merg pe linia discontinua din mijlocul drumului cu ochii inchisi,mai luand din cand in cand cate o gura de aer.Priveste-ma direct in ochi si spune-mi ca-ti pasa.N-o sa te cred niciodata,dar imi alunga frica asta care-mi macina maduva oaselor.Nu e doar povestea mea. E povestea celui care rade,celui care se ususca la intuneric,prietenilor,dorintelor ascunse,a celor care se urca in tren si fug la mare,blestemelor,tacerilor,sclipirii din ochi si a celor marginalizati.Nu e usor sa-ti schimbi nourul negru de deasupra capului in suras sau sa-ti tii fruntea sus printre bucati de zid care se prabusesc.Conteaza sa arati dramatic,poate inspiri pe cineva.Poate ma inspiri pe mine.
• Cu chef sa cobor in strada sa intru sub umbrela nu stiu cui si sa ma prefac ca sunt cineva interesant si sofisticat cu care ai ce vorbi.Nu sunt o companie tocmai placuta si nu imi place sa vorbesc cu oamenii pe care nu-i plac.Nu-mi plac presiunile si nu pot actiona sub influenta lor,nu-mi plac complimentele,falsa modestie si indrazneala excesiva.Nu-mi plac oamenii cu prejudecati,cu glume-tip sau vorbe de duh.Nu-mi plac concurenta,ma face sa par cum sunt.Nu-mi place sa dansez decat in cercuri restranse,sa ma imbrac in rochii decat obligata sau sa ma dau cu fard.Nu-mi place feminitatea excesiva si o consider o arma a raului care invinge intotdeauna.Nu-mi place noua generatie de adolescenti,nu-mi plac politicienii,nu place ura si nimic ce tine de ea.Nu-mi plac tiganii,cainii de pe strada,parfumurile ieftine ale femeilor-bine de 60 de ani.Nu-mi place muzica fara mesaj,poezia puerila si artistii care sunt neconventionali fara sa simta asta.Nu-mi plac zvonurile,minciunile si intrigile.Nu-mi place falsitatea in general.Nu-mi plac dulcegariile,fineturile excesive si dezlipirea prea mare de pamant.Nu-mi place presa,publicitatea si ratingul,sau oamenii care fac multi bani din nimic.Si cred ca toate astea pentru ca nu-mi place de mine.I'm too aware.