E dimineata.

Mult prea dimineata pentru viata vrednica de compatimit pe care o am. Abia ma tarasc pana in bucatarie unde contrar fanteziilor mele idealiste nu ma asteapta nimeni si nimic. Nimeni zambind, nicio cana de nimic fierbinte, nici macar rece. Incalzesc apa in timp ce o privesc gandindu-ma ce sa pun in ea. De parca as sti sa fac altceva decat ceai. As putea sa beau doar apa fierbinte, atat de mult nu-mi pasa. Iar apa continua sa se agite sub ochii mei plini de inversul uimirii. Ceai fierbinte cu miere, intr-o cana oarecare, singura pe masa din bucatarie. Ies de acolo nemaisuportand atmosfera asupritoare. Ma intorc inapoi uimita in mod fals de cana de ceai, de parca mi-ar fi pregatit-o cineva. Cine sa mi-o pregateasca? Cine-si bea ceaiul la 7 dupa o noapte nedormita? Ma uit pe geam, aceeasi priveliste de peste 20 de ani, neschimbata. Si ma face sa ma simt in siguranta. Inghititurile mici imi inunda gura, apoi gatul, apoi tot interiorul devine cald. Nu cred ca asta e sentimentul de caldut pe dinauntru de care am auzit vorbindu-se. Abandonez, ar trebui sa-mi iau o diploma de calificare in asta. Camera mea nu ma lasa sa dorm. E prea plicticoasa sa-mi inspire ceva. Tv-ul imi sterge gandurile, serialele la fel si cred ca in dimineata asta am o revelatie. Din aia care te face sa te intorci de pe un drum pe care l-ai urmat de ceva vreme. Turning your life around and shit.

Care-i treaba cu diminetile? Iti dau iluzia ca detin adevarul desavarsit. Nu detin nimic. Iar  totul e in capul nostru, in al tau, in al vostru, dar mai ales in al meu. Nu exista vreo logica a vietii, vreun sens. Sensul e sa-ti dai drumul. La figurat. Si sa-ti dai voie sa fii fericit orice ar insemna asta pentru tine.

Pentru unii fericirea se masoara in posesii materiale, in cai putere sau doar in putere. In haine frumoase, in femei frumoase si in bumbac egiptean. Au nevoie de pahare de cristal pentru a bea apa provenita din acelasi izvor din care beau si eu, au nevoie de o plasma cat tot peretele pentru a vedea un film pe care poate nu-l poate aprecia cum trebuie si au nevoie de servitori pentru a face treburi pe care oamenii adevarati le pot face si singuri.

Dar posesiile nu sunt cumva perisabile? Nu sunt efemere, nu se pot pierde?

A alerga dupa bani sperand ca aduc cu sine fericirea e o mare pierdere de timp. Iar timpul folosit cautand frumusetea sau bunatatea nu e niciodata timp irosit. Dragostea poate nu te face fericit pentru mult timp, dar de ce sa nu te bucuri pe loc atunci cand vine spre tine? Sau de ce sa nu lasi sa existe in viata ta cineva pentru care ai fi dispus sa mori fara sa te gandesti o secunda inainte? 

Traiesti si mori. Mananci si te caci. Bei si te imbeti. Esti fericit si razi. That’s all to it.

Tot ce pot scrie in 15 minute

Trebuie sa plec in 15 minute.Si iata ce poate iesi dintr-un om in atat de scurt timp. Am decis sa fac asta pentru a-mi spori spontaneitatea din scurta si plictisitoarea mea viata, insa numai simpla planuire a acestui lucru totul devine cam lame. Here we go: Luni, 5 Septembrie 2011, ultima luna de vacanta. (Nu stiu ce se intampla daca am nevoie la toaleta: merg acum si se scade din timp sau...never mind). Septembrie este luna tuturor evenimentelor, temperaturile ajung sa fie perfecte in mijlocul zilei. Dar te trezeste la realitate. Nu poti omori realitatea la nesfarsit. Si iata-ma in septembrie, cu ochii in soarele care nu prea mai e pe la noi. O luna in care nu fac altceva decat sa ma obisnuiesc cu tot: scoala sau nu, munca sau nu, bani sau nu,dragoste sau nu, 21 sau nu. Si clepsidra inca varsa din minutele mele, parca le-ar detine. Timpul e al fiecaruia dintre noi, in parte, il avem in palma si fuge, il avem dimineata si se transforma in amiaza, iar noaptea timpul se face cel mai scurt. E o fiara. Eu il pierd pe al meu, in fiecare zi. Il regasesc a doua zi, dar nu pe acelasi, pe altul mai batran. Timpul meu niciodata nu are rabdare cu mine, nu ma lasa sa fac lucrurile in timpul meu. Acest septembrie va pleca si el, fara sa-l mai pot intalni vreodata. Iar eu ma grabesc, n-am timp sa-l vad. Timpul e de vina. Septembrie e nevinovat, chiar daca dupa ce va pleca ma va lasa doar cu umbrela. Si atunci cu siguranta nu ma voi mai grabi.

Maiestria prostiei

Deschid aceasta cutie mortifera pentru ca prostii din ziua de azi nu se mai respecta. Nici pe sine si nici pe cei din jur. In trecut, pe vremea mea de om mic si post-comunist inca puteai sa te mai joci cu prostii. In acest mileniu, desi  locatia nu s-a schimbat, trebuie sa fugi de ei. De ce ? E ca si cum ai fugi de un tigan, dar altfel. Pentru ca la fel cum vor face si tiganii, in urmatorii 50 de ani prostii ne vor suprapopula tara. Problema nu sunt persoanele gay, cei cruzi cu animalele, copiii emo sau spice shopistii. Problema e plina de prosti si din nefericire pentru mine in special (pentru ca nu plang nici tarii si nici locuitorilor ei de mila) nu pare ca are raspuns, nici chiar cautand la sfarsitul manualului.  Uneori privesc sus spre Hitler, dar imi trece repede si nu stie nimeni.

Nu ma refer la rezultate scolare, la incapacitatea de a arata lucruri esentiale la harta sau la a sti doua vorbe in alta limba. Excludem acest tip de inteligenta sau cunoastere de care bineinteles ca sunt lipsiti de asemenea. Ne axam pe genul de prostie tipic romanesc. Meltenism 100%, din care curge zeama educatiei taraf tv, mocneste flacara umorului necioplit si domneste psihologia semintei. Genul ala de prost care isi bate nevasta, care iti pune mana pe fund pe strada sau de cealalta parte a baricadei, domnisoare neslefuite cu iq de gradinita care iti bat asa la usa existentei fara un motiv exact. Oamenii astia pentru care as face eu o tara numai a lor, sau o groapa numai a lor pentru a le da ulterior foc fara niciun resentiment. Genul de oameni care se aduna la nunti, botezuri, inmormantari si vorbesc mult, obositor, neimportant si cu greseli de gramatica, vocabular, exprimare si orice mai exista catalogat ca si greseala. Prostii cu care acum nu multi ani inca te puteai intelege, inca nu-ti zgariau masina ca ai parcat pe un loc pe care oricum nu l-au platit, inca nu te injurau cand nu le dadeai tigari chiar daca nu fumezi, unde nu se uitau la tine cand te bate sau te fura cineva pe strada, care inca nu te calcau pe trecerea de pietoni. Lista poate continua, pentru ca la fel face si prostia, continua, prospera si infloreste intocmai ca bujorii la inceputul verii, dar care spre deosebire de ei, nu se usuca niciodata.

Personal posed o bula anti-prosti unde ma retrag temporar de fiecare data cand intalnesc vreun exemplar. Ma izbesc singura cu ganduri pozitive, prostii din astea zen, uneori chiar le caut scuze, revenindu-mi ulterior si imaginandu-mi scene ingrozitoare : cum ii vanez, ii prind, ii leg, le spun de ce ii voi tortura, ii torturez iar apoi, dupa caz, ii ucid sau nu, bineinteles intru totul fictional. Nu-mi doresc sa posed o arma alba sau de foc sa fac asta in fiecare zi in niciun caz, absolut deloc.

Acum pentru delectare cugetului, cateva ziceri cu privire la care inteleptii nu au mintit deloc :

Cand te iei dupa un prost, mai mare prost esti.

Daca toti prostii ar purta scufii albe, am parea un card de gaste.

Prostul rade de trei ori : o data cand rad ceilalti, o data cand intelege gluma si o data cand isi da seama ca rasese fara sa inteleaga.

Daca ai o bata gasesti intotdeauna un prost care merita bataie.

Varsta nu scuteste de prostie.

Prostul nu are acces la ironie, se opreste la insulta.

Nu e nicio rusine sa te nasti prost, rusine e sa mori prost.

In Romania sunt prosti, da’ multi.

A fi sau a nu fi...hedonist?

Eu la 14 ani. Eu la 22. Viata asta blanda de post-adolescent debusolat imi face cu ochiul sa ne unim pe veci. In fiecare an imi dau seama de prostiile din anul precedent. Ceea ce ma ingrijoreaza este ca le consider prostii. NU! Pe moment au fost clipe delicioase. Nu conteaza cate mii de zile am pierdut cautand in oameni ceea ce nu exista. Nu regret vreo secunda petrecuta cu x sau y, care mai de care mai limitat, lenes sau fricos.  Pare ca am irosit mii de linkuri de youtube si kilometri de arhive de Ym. Nu s-au irosit teoretic, desi abia le mai pot gasi chiar si in memorie.  Locuri unde se încrucisează sau de unde se separa doua sau mai multe drumuri, alegerea caii aparent potrivite. Scenariu mai rau ca statul in fata unei bombe nestiind care fir trebuie taiat. Mereu merg pe ala rosu. Si absolut evident, niciodata nu e bine. Am auzit cateva « te iubesc-uri » bune venind in directia mea si apoi plecand inspre incolo. Iar acum nu pot decat sa observ ca « te iubesc-ul » meu s-a tocit. Nu mai are sens sa-l invoc, e un scenariu mult prea exersat pentru a nu-mi iesi la perfectie. Iar eu tind sa caut sa invat o noutate. Pe globul asta pamantesc sunt prea multi oameni pentru a ma deranja ca eu sunt cea cu probleme. Iar moartea nu e decat un final. Fericirea este compusa din lucruri mici. Iar ce e important in viata…s-ar putea reduce cu usurinta la o bere cu cine trebuie.

¯\_(ツ)_/¯

Un profesor de filosofie statea in fata studentilor sai avand cateva obiecte pe catedra.

Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre avand diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin. Toti studentii au fost de acord ca borcanul este plin.Apoi a luat o cutie de pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur, acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere.

I-a întrebat din nou pe studenti daca borcanul este plin. Au fost din nou de acord ca este plin, si au ras.Profesorul a luat o cutie de nisip pe care l-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur, nisipul a umplut spatiul ramas liber.Acum, spune profesorul aratand spre borcan, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra. Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul, sanatatea si copiii vostri, lucruri care,chiar daca totul este pierdut, si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza restul. Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele. La fel se desfasoara si viata voastra daca va consumati timpul si energia cu lucruri mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante.

Dupa ce toata lumea a fost de acord ca profesorul umpluse borcanul si daduse lectia de viata, parea ca nimic nu mai poate fi spus. Profesorul luă o halbă de bere si o turnă in borcan, care desi plin, absorbi intreaga cantitate de lichid, printre pietre, pietricele si nisip. Acum era intr-adevăr plin. Si spuse: oricat de plina vă va fi viaţa, intotdeauna va fi loc si pentru o bere cu prietenii!

Vorbesc mult pentru ca nu stiu ce sa zic.

Nu am terminat de umblat prin mine si am decis sa umblu un pic si prin interiorul tau. Da tu, care citesti cu ochii mari, neavand nicio idee ce va sa urmeze.  Sincer, nici eu. Dar am incercat cu fiecare ocazie sa te vad. Asa cum esti la prima vedere, asa cum imi placea mie sa cred, asa cum voiai tu. Aparent normala din punct de vedere anatomic, atat din fata cat si din spate si din lateral. Aspectul ? Total irelevant. Continutul ? Hm…Interesant. Unic as putea zice din informatiile pe care le am in momentul de fata. Nebunia, problemele, obsesiile ? Dispar in fata personalitatii care nu inseala niciodata asteptarile. Garnitnura de insanitate sta acolo, langa felul principal, fara sa intervina. Oricine ar putea spune ca aceasta exista, dar exista prea frumos pentru a o blama. Si daca ar fi sa ghicesc nu cred ca vreun aspect de mai sus ar fi limitat, lucru care te face sa te intrebi. Povestea ta e plina de gauri, dar nu si lipsita de continut, asta datorandu-se multitudinii de cuvinte pe care le rostesti pe secunda, cu un aer de parca ai spune cel mai important lucru din lume. Si pentru o clipa e. Rand pe rand, toate lucrurile lipsite de importanta se incheie intr-un « dar » lung si aparent fara sens, iar atitudinea aparent banala se transforma in una plina de insemnatate. Nu sunt multe de vazut, ci de inteles, rand pe rand , cu aceeasi uimire pe acelasi chip, al meu. Si stiu ca nu lasi lucruri sa se vada din nu stiu ce motiv. Imi pasa prea putin, asta ma face sa-mi imaginez.  Pentru ca unde nu e mister, e prea mult adevar. Iar adevarul trezeste realitate. Nimeni nu iubeste realitatea. Nu aici.

Cunoaste-mi cei 100 de oameni.

Am aici in capul meu 100 de oameni. Toti ai mei si ii iubesc pe toti. Nu s-ar putea abtine din a-mi spune ce sa fac nici macar unul dintre ei. Ma urmaresc la fiecare pas si uneori ma cearta. As vrea sa le pot oferi un loc mai bun unde sa stea, dar i-am creat pe toti aici si e un proces ireversibil. Nu m-as putea teme pentru mine niciodata, poate pentru ei. Poate voi creste si vor imbatrani si ei odata cu mine, vor disparea… Atunci mi-ar fi frica. Viata complicata din capul meu imi da o directie, un singur sens. Imi place sa-i ascult si uneori sa-i inteleg, fara rezultat. Au intotdeauna dreptate, in felul lor, asa cum vor sa am si eu, dar eu nu vreau sa fac lucrurile rele pe care ma indeamna sa le fac. Zambesc de fiecare data cand nimeni nu poate citi nimic in ochii mei si nici nu poate auzi in capul meu. Ar fugi. Dar eu gasesc galagia mea ca cea mai adanca liniste. Ma tine din a innebuni. Nu-mi place sa ghicesc lucruri despre vreo persoana, desi ei o fac, pe rand, fara sa omita vreo posibilitate. Obisnuiesc sa fac asta, in metrou, doar holbandu-ma la cate cineva, transformandu-se pana la urma, in  capul meu, intr-o persoana ideala. Obisnuiesc sa mitizez pe oricine imi ofera o vaga buna impresie, iar asta dragii mei, e doar vina voastra. Am strans 100 de oameni in capul meu in 22 de ani. Sunt expresii ale tuturor lucrurilor pe care le-am trait vreodata, conservate si inchise acolo undeva. Cel ce s-a nascut din frica ma inspaimanta cel mai mult. Am insa de toate felurile . Cei rai : furie, razbunare, vinovatie, umilinta, timiditate, ingrijorare, panica, nervozitate, tensiune, agitatie, frustrare, incompetenta, esec, dezamagire, descurajare, depresie, egoism, singuratate. Si cei buni si putini : multumire, bucurie,  iubire, veselie, extaz, satisfactie, incredere,  credinta, acceptare, altruism, distractie. Toti sunt prieteni, toti vorbesc si se grupeaza pe perechi, de fiecare data altfel. Sigur, e deranjant si derutant…dar ce e usor in viata ? Somnul ratiunii naste monstri. La mine nu atipeste niciodata.

Abstra-ha-ct

Am umblat pe strazi pana la ora doua, cand nu mai era soare pe cer. Era pe un cer, dar nu pe al nostru. Am ras, am mancat, am oftat, am vorbit, am cazut, am baut. Si-am ajuns in fata blocului meu, bloc mare printer blocuri mari, cu usi interfonate ca restul blocurilor din lume. La mine e cheia, la mine e. E in geanta asta fara fund. Am obosit sa mai caut. Chei, raspunsuri. Nu stiu cum am intrat. O scara cu multe trepte mi-a dat de gandit : 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14,15,16. Hmmm, as vrea sa urc odata o mie de trepte. Si-am ajuns. In fara celei mai incuiate usi din blocul meu. Acelasi obstacol derizoriu care nu te lasa sa intri unde apartii: chei. Voi intra si fara. Am ajuns in bezna mea, unde-ti tiuie urechile de-atata liniste. Periuta de dinti e o periuta fara dinti si ii ingrijeste pe-ai mei. Imi sopteste mereu sa nu mai fumez o tona, ca-i fac treaba mai grea. Periutele ca tine trebuie schimbate des, ca toate celelalte lucruri din viata.  Inchid ochii si incerc sa nu ascult, nici sa aud. Degeaba inchid ochii, inca am imaginea ta. Degeaba m-am spalat, inca iti simt gustul. Eu si un bol cu capsuni aducem omagiu tineretii. Capsunile au fost mancate, iar intr-o zi ma va manca si pe mine tineretea. Nu are sens sa omagiezi nimic. Nimic nu face sens in lume mai bine decat sexul. Da, sexul face sens, dar oare sensul face sex ? Statusul vietii mele ? Sunt undeva unde am ajuns fara chei, de unde mi-e frica sa plec pentru ca e posibil sa nu ma mai pot intoarce. Posibil sa am totusi unele, dar de mult nu le mai gasesc. N-o sa mai caut.

Am umblat pe-aici pana la ora sase, cand soarele abia venea inapoi pe cerul nostru.  Am zabovit. Si-am ajuns in fata patului prea mic pentru doi, dar mare numai pentru mine. Doar eu  dorm aici, obosita  sa tot zabovesc. Iar bezna mea e acum lumina, linistea mea e agitatie. De ce sa dormi ? De ce sa mananci ? Pentru a trai. Atunci de ce nu sunt doar astea suficiente ? Nu dorm pentru ca somnul este pentru mediocri. Pentru batrani si bolnavi. Vreau sa nu dormim impreuna.