vineri, 30 decembrie 2011

E dimineata.

Mult prea dimineata pentru viata vrednica de compatimit pe care o am. Abia ma tarasc pana in bucatarie unde contrar fanteziilor mele idealiste nu ma asteapta nimeni si nimic. Nimeni zambind, nicio cana de nimic fierbinte, nici macar rece. Incalzesc apa in timp ce o privesc gandindu-ma ce sa pun in ea. De parca as sti sa fac altceva decat ceai. As putea sa beau doar apa fierbinte, atat de mult nu-mi pasa. Iar apa continua sa se agite sub ochii mei plini de inversul uimirii. Ceai fierbinte cu miere, intr-o cana oarecare, singura pe masa din bucatarie. Ies de acolo nemaisuportand atmosfera asupritoare. Ma intorc inapoi uimita in mod fals de cana de ceai, de parca mi-ar fi pregatit-o cineva. Cine sa mi-o pregateasca? Cine-si bea ceaiul la 7 dupa o noapte nedormita? Ma uit pe geam, aceeasi priveliste de peste 20 de ani, neschimbata. Si ma face sa ma simt in siguranta. Inghititurile mici imi inunda gura, apoi gatul, apoi tot interiorul devine cald. Nu cred ca asta e sentimentul de caldut pe dinauntru de care am auzit vorbindu-se. Abandonez, ar trebui sa-mi iau o diploma de calificare in asta. Camera mea nu ma lasa sa dorm. E prea plicticoasa sa-mi inspire ceva. Tv-ul imi sterge gandurile, serialele la fel si cred ca in dimineata asta am o revelatie. Din aia care te face sa te intorci de pe un drum pe care l-ai urmat de ceva vreme. Turning your life around and shit.


Care-i treaba cu diminetile? Iti dau iluzia ca detin adevarul desavarsit. Nu detin nimic. Iar  totul e in capul nostru, in al tau, in al vostru, dar mai ales in al meu. Nu exista vreo logica a vietii, vreun sens. Sensul e sa-ti dai drumul. La figurat. Si sa-ti dai voie sa fii fericit orice ar insemna asta pentru tine.


Pentru unii fericirea se masoara in posesii materiale, in cai putere sau doar in putere. In haine frumoase, in femei frumoase si in bumbac egiptean. Au nevoie de pahare de cristal pentru a bea apa provenita din acelasi izvor din care beau si eu, au nevoie de o plasma cat tot peretele pentru a vedea un film pe care poate nu-l poate aprecia cum trebuie si au nevoie de servitori pentru a face treburi pe care oamenii adevarati le pot face si singuri.
Dar posesiile nu sunt cumva perisabile? Nu sunt efemere, nu se pot pierde?

A alerga dupa bani sperand ca aduc cu sine fericirea e o mare pierdere de timp. Iar timpul folosit cautand frumusetea sau bunatatea nu e niciodata timp irosit. Dragostea poate nu te face fericit pentru mult timp, dar de ce sa nu te bucuri pe loc atunci cand vine spre tine? Sau de ce sa nu lasi sa existe in viata ta cineva pentru care ai fi dispus sa mori fara sa te gandesti o secunda inainte? 
Traiesti si mori. Mananci si te caci. Bei si te imbeti. Esti fericit si razi. That’s all to it.