vineri, 30 decembrie 2011

E dimineata.

Mult prea dimineata pentru viata vrednica de compatimit pe care o am. Abia ma tarasc pana in bucatarie unde contrar fanteziilor mele idealiste nu ma asteapta nimeni si nimic. Nimeni zambind, nicio cana de nimic fierbinte, nici macar rece. Incalzesc apa in timp ce o privesc gandindu-ma ce sa pun in ea. De parca as sti sa fac altceva decat ceai. As putea sa beau doar apa fierbinte, atat de mult nu-mi pasa. Iar apa continua sa se agite sub ochii mei plini de inversul uimirii. Ceai fierbinte cu miere, intr-o cana oarecare, singura pe masa din bucatarie. Ies de acolo nemaisuportand atmosfera asupritoare. Ma intorc inapoi uimita in mod fals de cana de ceai, de parca mi-ar fi pregatit-o cineva. Cine sa mi-o pregateasca? Cine-si bea ceaiul la 7 dupa o noapte nedormita? Ma uit pe geam, aceeasi priveliste de peste 20 de ani, neschimbata. Si ma face sa ma simt in siguranta. Inghititurile mici imi inunda gura, apoi gatul, apoi tot interiorul devine cald. Nu cred ca asta e sentimentul de caldut pe dinauntru de care am auzit vorbindu-se. Abandonez, ar trebui sa-mi iau o diploma de calificare in asta. Camera mea nu ma lasa sa dorm. E prea plicticoasa sa-mi inspire ceva. Tv-ul imi sterge gandurile, serialele la fel si cred ca in dimineata asta am o revelatie. Din aia care te face sa te intorci de pe un drum pe care l-ai urmat de ceva vreme. Turning your life around and shit.


Care-i treaba cu diminetile? Iti dau iluzia ca detin adevarul desavarsit. Nu detin nimic. Iar  totul e in capul nostru, in al tau, in al vostru, dar mai ales in al meu. Nu exista vreo logica a vietii, vreun sens. Sensul e sa-ti dai drumul. La figurat. Si sa-ti dai voie sa fii fericit orice ar insemna asta pentru tine.


Pentru unii fericirea se masoara in posesii materiale, in cai putere sau doar in putere. In haine frumoase, in femei frumoase si in bumbac egiptean. Au nevoie de pahare de cristal pentru a bea apa provenita din acelasi izvor din care beau si eu, au nevoie de o plasma cat tot peretele pentru a vedea un film pe care poate nu-l poate aprecia cum trebuie si au nevoie de servitori pentru a face treburi pe care oamenii adevarati le pot face si singuri.
Dar posesiile nu sunt cumva perisabile? Nu sunt efemere, nu se pot pierde?

A alerga dupa bani sperand ca aduc cu sine fericirea e o mare pierdere de timp. Iar timpul folosit cautand frumusetea sau bunatatea nu e niciodata timp irosit. Dragostea poate nu te face fericit pentru mult timp, dar de ce sa nu te bucuri pe loc atunci cand vine spre tine? Sau de ce sa nu lasi sa existe in viata ta cineva pentru care ai fi dispus sa mori fara sa te gandesti o secunda inainte? 
Traiesti si mori. Mananci si te caci. Bei si te imbeti. Esti fericit si razi. That’s all to it.

luni, 5 septembrie 2011

Tot ce pot scrie in 15 minute

Trebuie sa plec in 15 minute.Si iata ce poate iesi dintr-un om in atat de scurt timp. Am decis sa fac asta pentru a-mi spori spontaneitatea din scurta si plictisitoarea mea viata, insa numai simpla planuire a acestui lucru totul devine cam lame. Here we go: Luni, 5 Septembrie 2011, ultima luna de vacanta. (Nu stiu ce se intampla daca am nevoie la toaleta: merg acum si se scade din timp sau...never mind). Septembrie este luna tuturor evenimentelor, temperaturile ajung sa fie perfecte in mijlocul zilei. Dar te trezeste la realitate. Nu poti omori realitatea la nesfarsit. Si iata-ma in septembrie, cu ochii in soarele care nu prea mai e pe la noi. O luna in care nu fac altceva decat sa ma obisnuiesc cu tot: scoala sau nu, munca sau nu, bani sau nu,dragoste sau nu, 21 sau nu. Si clepsidra inca varsa din minutele mele, parca le-ar detine. Timpul e al fiecaruia dintre noi, in parte, il avem in palma si fuge, il avem dimineata si se transforma in amiaza, iar noaptea timpul se face cel mai scurt. E o fiara. Eu il pierd pe al meu, in fiecare zi. Il regasesc a doua zi, dar nu pe acelasi, pe altul mai batran. Timpul meu niciodata nu are rabdare cu mine, nu ma lasa sa fac lucrurile in timpul meu. Acest septembrie va pleca si el, fara sa-l mai pot intalni vreodata. Iar eu ma grabesc, n-am timp sa-l vad. Timpul e de vina. Septembrie e nevinovat, chiar daca dupa ce va pleca ma va lasa doar cu umbrela. Si atunci cu siguranta nu ma voi mai grabi.

duminică, 21 august 2011

Maiestria prostiei


Deschid aceasta cutie mortifera pentru ca prostii din ziua de azi nu se mai respecta. Nici pe sine si nici pe cei din jur. In trecut, pe vremea mea de om mic si post-comunist inca puteai sa te mai joci cu prostii. In acest mileniu, desi  locatia nu s-a schimbat, trebuie sa fugi de ei. De ce ? E ca si cum ai fugi de un tigan, dar altfel. Pentru ca la fel cum vor face si tiganii, in urmatorii 50 de ani prostii ne vor suprapopula tara. Problema nu sunt persoanele gay, cei cruzi cu animalele, copiii emo sau spice shopistii. Problema e plina de prosti si din nefericire pentru mine in special (pentru ca nu plang nici tarii si nici locuitorilor ei de mila) nu pare ca are raspuns, nici chiar cautand la sfarsitul manualului.  Uneori privesc sus spre Hitler, dar imi trece repede si nu stie nimeni.

Nu ma refer la rezultate scolare, la incapacitatea de a arata lucruri esentiale la harta sau la a sti doua vorbe in alta limba. Excludem acest tip de inteligenta sau cunoastere de care bineinteles ca sunt lipsiti de asemenea. Ne axam pe genul de prostie tipic romanesc. Meltenism 100%, din care curge zeama educatiei taraf tv, mocneste flacara umorului necioplit si domneste psihologia semintei. Genul ala de prost care isi bate nevasta, care iti pune mana pe fund pe strada sau de cealalta parte a baricadei, domnisoare neslefuite cu iq de gradinita care iti bat asa la usa existentei fara un motiv exact. Oamenii astia pentru care as face eu o tara numai a lor, sau o groapa numai a lor pentru a le da ulterior foc fara niciun resentiment. Genul de oameni care se aduna la nunti, botezuri, inmormantari si vorbesc mult, obositor, neimportant si cu greseli de gramatica, vocabular, exprimare si orice mai exista catalogat ca si greseala. Prostii cu care acum nu multi ani inca te puteai intelege, inca nu-ti zgariau masina ca ai parcat pe un loc pe care oricum nu l-au platit, inca nu te injurau cand nu le dadeai tigari chiar daca nu fumezi, unde nu se uitau la tine cand te bate sau te fura cineva pe strada, care inca nu te calcau pe trecerea de pietoni. Lista poate continua, pentru ca la fel face si prostia, continua, prospera si infloreste intocmai ca bujorii la inceputul verii, dar care spre deosebire de ei, nu se usuca niciodata.
Personal posed o bula anti-prosti unde ma retrag temporar de fiecare data cand intalnesc vreun exemplar. Ma izbesc singura cu ganduri pozitive, prostii din astea zen, uneori chiar le caut scuze, revenindu-mi ulterior si imaginandu-mi scene ingrozitoare : cum ii vanez, ii prind, ii leg, le spun de ce ii voi tortura, ii torturez iar apoi, dupa caz, ii ucid sau nu, bineinteles intru totul fictional. Nu-mi doresc sa posed o arma alba sau de foc sa fac asta in fiecare zi in niciun caz, absolut deloc.

Acum pentru delectare cugetului, cateva ziceri cu privire la care inteleptii nu au mintit deloc :

Cand te iei dupa un prost, mai mare prost esti.
Daca toti prostii ar purta scufii albe, am parea un card de gaste.
Prostul rade de trei ori : o data cand rad ceilalti, o data cand intelege gluma si o data cand isi da seama ca rasese fara sa inteleaga.
Daca ai o bata gasesti intotdeauna un prost care merita bataie.
Varsta nu scuteste de prostie.
Prostul nu are acces la ironie, se opreste la insulta.
Nu e nicio rusine sa te nasti prost, rusine e sa mori prost.


In Romania sunt prosti, da’ multi.

joi, 28 iulie 2011

A fi sau a nu fi...hedonist?



Eu la 14 ani. Eu la 22. Viata asta blanda de post-adolescent debusolat imi face cu ochiul sa ne unim pe veci. In fiecare an imi dau seama de prostiile din anul precedent. Ceea ce ma ingrijoreaza este ca le consider prostii. NU! Pe moment au fost clipe delicioase. Nu conteaza cate mii de zile am pierdut cautand in oameni ceea ce nu exista. Nu regret vreo secunda petrecuta cu x sau y, care mai de care mai limitat, lenes sau fricos.  Pare ca am irosit mii de linkuri de youtube si kilometri de arhive de Ym. Nu s-au irosit teoretic, desi abia le mai pot gasi chiar si in memorie.  Locuri unde se încrucisează sau de unde se separa doua sau mai multe drumuri, alegerea caii aparent potrivite. Scenariu mai rau ca statul in fata unei bombe nestiind care fir trebuie taiat. Mereu merg pe ala rosu. Si absolut evident, niciodata nu e bine. Am auzit cateva « te iubesc-uri » bune venind in directia mea si apoi plecand inspre incolo. Iar acum nu pot decat sa observ ca « te iubesc-ul » meu s-a tocit. Nu mai are sens sa-l invoc, e un scenariu mult prea exersat pentru a nu-mi iesi la perfectie. Iar eu tind sa caut sa invat o noutate. Pe globul asta pamantesc sunt prea multi oameni pentru a ma deranja ca eu sunt cea cu probleme. Iar moartea nu e decat un final. Fericirea este compusa din lucruri mici. Iar ce e important in viata…s-ar putea reduce cu usurinta la o bere cu cine trebuie.


¯\_(ツ)_/¯

Un profesor de filosofie statea in fata studentilor sai avand cateva obiecte pe catedra.

Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre avand diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin. Toti studentii au fost de acord ca borcanul este plin.Apoi a luat o cutie de pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur, acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere.
I-a întrebat din nou pe studenti daca borcanul este plin. Au fost din nou de acord ca este plin, si au ras.Profesorul a luat o cutie de nisip pe care l-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur, nisipul a umplut spatiul ramas liber.Acum, spune profesorul aratand spre borcan, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra. Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul, sanatatea si copiii vostri, lucruri care,chiar daca totul este pierdut, si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza restul. Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele. La fel se desfasoara si viata voastra daca va consumati timpul si energia cu lucruri mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante.
Dupa ce toata lumea a fost de acord ca profesorul umpluse borcanul si daduse lectia de viata, parea ca nimic nu mai poate fi spus. Profesorul luă o halbă de bere si o turnă in borcan, care desi plin, absorbi intreaga cantitate de lichid, printre pietre, pietricele si nisip. Acum era intr-adevăr plin. Si spuse: oricat de plina vă va fi viaţa, intotdeauna va fi loc si pentru o bere cu prietenii!

duminică, 24 iulie 2011

Vorbesc mult pentru ca nu stiu ce sa zic.

Nu am terminat de umblat prin mine si am decis sa umblu un pic si prin interiorul tau. Da tu, care citesti cu ochii mari, neavand nicio idee ce va sa urmeze.  Sincer, nici eu. Dar am incercat cu fiecare ocazie sa te vad. Asa cum esti la prima vedere, asa cum imi placea mie sa cred, asa cum voiai tu. Aparent normala din punct de vedere anatomic, atat din fata cat si din spate si din lateral. Aspectul ? Total irelevant. Continutul ? Hm…Interesant. Unic as putea zice din informatiile pe care le am in momentul de fata. Nebunia, problemele, obsesiile ? Dispar in fata personalitatii care nu inseala niciodata asteptarile. Garnitnura de insanitate sta acolo, langa felul principal, fara sa intervina. Oricine ar putea spune ca aceasta exista, dar exista prea frumos pentru a o blama. Si daca ar fi sa ghicesc nu cred ca vreun aspect de mai sus ar fi limitat, lucru care te face sa te intrebi. Povestea ta e plina de gauri, dar nu si lipsita de continut, asta datorandu-se multitudinii de cuvinte pe care le rostesti pe secunda, cu un aer de parca ai spune cel mai important lucru din lume. Si pentru o clipa e. Rand pe rand, toate lucrurile lipsite de importanta se incheie intr-un « dar » lung si aparent fara sens, iar atitudinea aparent banala se transforma in una plina de insemnatate. Nu sunt multe de vazut, ci de inteles, rand pe rand , cu aceeasi uimire pe acelasi chip, al meu. Si stiu ca nu lasi lucruri sa se vada din nu stiu ce motiv. Imi pasa prea putin, asta ma face sa-mi imaginez.  Pentru ca unde nu e mister, e prea mult adevar. Iar adevarul trezeste realitate. Nimeni nu iubeste realitatea. Nu aici.

vineri, 22 iulie 2011

Cunoaste-mi cei 100 de oameni.

Am aici in capul meu 100 de oameni. Toti ai mei si ii iubesc pe toti. Nu s-ar putea abtine din a-mi spune ce sa fac nici macar unul dintre ei. Ma urmaresc la fiecare pas si uneori ma cearta. As vrea sa le pot oferi un loc mai bun unde sa stea, dar i-am creat pe toti aici si e un proces ireversibil. Nu m-as putea teme pentru mine niciodata, poate pentru ei. Poate voi creste si vor imbatrani si ei odata cu mine, vor disparea… Atunci mi-ar fi frica. Viata complicata din capul meu imi da o directie, un singur sens. Imi place sa-i ascult si uneori sa-i inteleg, fara rezultat. Au intotdeauna dreptate, in felul lor, asa cum vor sa am si eu, dar eu nu vreau sa fac lucrurile rele pe care ma indeamna sa le fac. Zambesc de fiecare data cand nimeni nu poate citi nimic in ochii mei si nici nu poate auzi in capul meu. Ar fugi. Dar eu gasesc galagia mea ca cea mai adanca liniste. Ma tine din a innebuni. Nu-mi place sa ghicesc lucruri despre vreo persoana, desi ei o fac, pe rand, fara sa omita vreo posibilitate. Obisnuiesc sa fac asta, in metrou, doar holbandu-ma la cate cineva, transformandu-se pana la urma, in  capul meu, intr-o persoana ideala. Obisnuiesc sa mitizez pe oricine imi ofera o vaga buna impresie, iar asta dragii mei, e doar vina voastra. Am strans 100 de oameni in capul meu in 22 de ani. Sunt expresii ale tuturor lucrurilor pe care le-am trait vreodata, conservate si inchise acolo undeva. Cel ce s-a nascut din frica ma inspaimanta cel mai mult. Am insa de toate felurile . Cei rai : furie, razbunare, vinovatie, umilinta, timiditate, ingrijorare, panica, nervozitate, tensiune, agitatie, frustrare, incompetenta, esec, dezamagire, descurajare, depresie, egoism, singuratate. Si cei buni si putini : multumire, bucurie,  iubire, veselie, extaz, satisfactie, incredere,  credinta, acceptare, altruism, distractie. Toti sunt prieteni, toti vorbesc si se grupeaza pe perechi, de fiecare data altfel. Sigur, e deranjant si derutant…dar ce e usor in viata ? Somnul ratiunii naste monstri. La mine nu atipeste niciodata.

luni, 27 iunie 2011

Abstra-ha-ct

Am umblat pe strazi pana la ora doua, cand nu mai era soare pe cer. Era pe un cer, dar nu pe al nostru. Am ras, am mancat, am oftat, am vorbit, am cazut, am baut. Si-am ajuns in fata blocului meu, bloc mare printer blocuri mari, cu usi interfonate ca restul blocurilor din lume. La mine e cheia, la mine e. E in geanta asta fara fund. Am obosit sa mai caut. Chei, raspunsuri. Nu stiu cum am intrat. O scara cu multe trepte mi-a dat de gandit : 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14,15,16. Hmmm, as vrea sa urc odata o mie de trepte. Si-am ajuns. In fara celei mai incuiate usi din blocul meu. Acelasi obstacol derizoriu care nu te lasa sa intri unde apartii: chei. Voi intra si fara. Am ajuns in bezna mea, unde-ti tiuie urechile de-atata liniste. Periuta de dinti e o periuta fara dinti si ii ingrijeste pe-ai mei. Imi sopteste mereu sa nu mai fumez o tona, ca-i fac treaba mai grea. Periutele ca tine trebuie schimbate des, ca toate celelalte lucruri din viata.  Inchid ochii si incerc sa nu ascult, nici sa aud. Degeaba inchid ochii, inca am imaginea ta. Degeaba m-am spalat, inca iti simt gustul. Eu si un bol cu capsuni aducem omagiu tineretii. Capsunile au fost mancate, iar intr-o zi ma va manca si pe mine tineretea. Nu are sens sa omagiezi nimic. Nimic nu face sens in lume mai bine decat sexul. Da, sexul face sens, dar oare sensul face sex ? Statusul vietii mele ? Sunt undeva unde am ajuns fara chei, de unde mi-e frica sa plec pentru ca e posibil sa nu ma mai pot intoarce. Posibil sa am totusi unele, dar de mult nu le mai gasesc. N-o sa mai caut.

Am umblat pe-aici pana la ora sase, cand soarele abia venea inapoi pe cerul nostru.  Am zabovit. Si-am ajuns in fata patului prea mic pentru doi, dar mare numai pentru mine. Doar eu  dorm aici, obosita  sa tot zabovesc. Iar bezna mea e acum lumina, linistea mea e agitatie. De ce sa dormi ? De ce sa mananci ? Pentru a trai. Atunci de ce nu sunt doar astea suficiente ? Nu dorm pentru ca somnul este pentru mediocri. Pentru batrani si bolnavi. Vreau sa nu dormim impreuna.

duminică, 26 iunie 2011

Adevarul se afla intre prima si a patruzecea bere.

In urma unei introspecii masive am conchis urmatoarele in ceea ce priveste relatiile mele directe cu berea: ma domina. Luand in considerare o terasa, multi oameni, voie buna si multe de discutat vom fi martori la urmatoarele :

Berea numarul 1 : toata lumea murea déjà de sete fiind 8278723497123470 de grade in cursul zilei. Deci prima bere e un fel de apa minerala.

Berea nr 2 : intra ceva mai greu, dar apare cheful de vorba, de a discuta orice. Si parca, numai parca, oamenii care nu sunt neaparat dotati cu o frumusete covarsitoare par chiar draguti.(ajutati bineinteles de putina obscuritate)

Berea nr 3 : pentru unii este si ultima. Nu si pentru mine. Ce-a de-a treia bere are pentru mine niste reactii pe care nu mi le doresc treaza fiind, dar de care incepe sa mi se rupa la acel moment. Cel mai solid exemplu ar fi acela ca incep sa nu ma uit la bani. As cumpara orice, as manca orice, as da oricui cere de pomana si nu numai. Dupa ce depasesc acest prag as zice « da » la aproape orice, chiar daca e ceva stupid sau periculos. Nu ma refer la sex. Repet, nu ma refer la sex. Dar accept cu mare placere dupa inca 3, recunosc.

Berea nr 4 : De obicei la mine personal reprezinta berea pe care o beau cel mai greu,. Intra cu noduri, dar nimeni nu renunta la ea. Iar aceasta, doamnelor si domnilor, este limita peste care daca trec…ma fac muci.  Daca sunt zarita dupa cea de-a patra bere sa zicem ca oricine poate spune ca am baut. Iar in functie de circumstante are urmari felurite . De cele mai multe ori provoaca multa veselie, urmata de o tristete nemasurabila si intrebari existentiale s.a.m.d. De aici nu exista decat 2 variante : la somn cu patul invartindu-se sau sa mai incercam o bere, sa vomitam , apoi sa bem altceva  pana ne punem in cap si adormim neintorsi. Si cand zic « adormim » ma refer la mine.

Nu obisnuiesc sa beau foarte des, desi pana la ilustra varsta de 21 de ani am experimentat toate felurile de alcool cu stadiile de progres aferente. Intr-adevar, in unele state abia la 21 poti indrazni sa mergi la magain sa-ti iei bere si cu putin noroc si dupa ce arati buletinul vei si primi. Dar noi suntem in Romania unde copiii de clasa a saptea merg in club si beau JB, unde de la 14 ani mergi sa-ti iei tigari fara probleme, unde daca esti beat pe strada doar ti se iau datele.
Iar on-topic, vara asta reprezinta multa bere pentru ca la 34 de grade la umbra doat n-oi bea ciocolata calda sau tuica.
*Intrebarea verii : Cola, Fanta, Sprite ? Rapuns: Timi J

marți, 21 iunie 2011

Obsesii

Antet : Merit 10 lovituri de bici pentru faptul ca nu m-am tinut de a scrie pe blog zilnic. (totusi : i’m not a loser, i’m a quitter)

Sa  vorbim despre obsesii de tot felul. In cazul meu unele mai tampite sau puternice ca celelalte.
Printre obsesiile mele principale se numara tutunul, poate cel mai grav (sper ca nu si permanent) lucru din viata mea. Da, ma ucide, si nu sunt inconstienta de asta. Cred ca motivul pentru care nu-mi pasa este ca sunt tanara si tinerii prin natura lor sunt ignoranti si miserupisti. Plus ca arat cool cu tigara in gura sau in mana.(am zis asta in spirit de semi-gluma). Pentru a ma vedea ca o fiinta sociala trebuie sa ma vad si fumand, iar adictia asta dusa la extrem uneori imi va ruina zilele, dar cum se spune : o viata avem si-o gaura-n anus.
Internetul e cea mai puternica obsesie de pana acum. Heroina ? Amfetamina ? Mici prunci incapabili de nimic de pe langa www.  Ciudat, dar imi amintesc cu placere fiecare chestie de pe net fara de care nu puteam sta in anumite perioade. Prima data a fost Mirc-ul. Toata lumea era acolo, din toata tara, vorbind. Mi se parea Dumnezeu, o inventie geniala . Normal ca aveai mai multe nick-uri si te dadeai drept cine vrei tu. A urmat YM cu toate tainele lui, emoticoane, teme cu inimioare, skinuri, si cate si mai cate plugin-uri pentru a face discutiile de tot felul mai placute. Si da te puteai juca biliard sau mai stiu eu ce si puteai desena simultan cu partenerul de dialog virtual…Dar cand a aparut camera web toata lumea a innebunit. Era ireal, puteai sa te vezi cu X-uleasca, puteai chiar sa-i arati curu’ de voiai, puteai arata si vedea orice in timp real. Apoi, pentru a strica toata magia creata cu greu au aparut detectoare de oameni invizibili, virusi, spam-uri, puteai intra sa vezi camera celuilalt fara ca el sa accepte si totul s-a desacralizat. Insa toate astea nu m-au oprit nici atunci si uneori nici acum din stat cu orele doar pe Ym.

Super-eroii. Da, din frageda pruncie am iubit eroii pozitiv sau negativi cu super-puteri. De fapt, orice era bad ass. Am inceput in mod clasic cu Fetitele Powerpuff. Mesaj pentru tinerii din ziua de azi de la 0 la 15 ani : IN ENGLEZA !!! Si am inceput catinel prin a-mi lua ceas PPG, rigla PPG, jucarii PPG, caiet PPG, agenda PPG sau gentuta PPG.  Nu mai vorbesc despre atunci cand ma credeam una din fetite. Spre rusinea mea sau nu, inca ma cred si asta a ramas una din obsesiile vechi de cand ma stiu care inca dainuie  si in ziua de azi.

 -Super-erou#2  Batman( in traducere libera pentru cei care inca nu s-au prins, pentru ca nici eu nu am facut-o de mult timp : Omul liliac). How cool is that ? A inceput sa imi placa acest individ nejustificat, pentru ca put si simplu imi place. Nu este o pasiune obsesiva veche, dar este indeajuns de puternica pentru a avea sosete si wallpaper cu el. Urmeaza tricou, muaha-ha ! In ciuda faptul ca toata lumea trage de mine sa vad cel mai tare film din istorie « The black knight » sau cumva, nu am facut-o. Imi pare rau si ma voi cai pentru fapta hada pe care am comis-o.

-South Park e o obsesie veche cam de 5 ani, cu repercursiuni grave pentru mintea mea si oamenii din jur. O problema destul de grava : sufeream pentru ca inainte nu se gaseau obiecte cu personajele respective si reactionam urat. Mai tarziu, cand am gasit, am reactionat frumos. Din cale-afara de frumos. Si asa, am reusit sa am geanta si tricou south park si poze si chestii. Din cauza faptului ca s-au stricat, nu mai urmaresc serialul, dar in amintirea vremurilor mult prea amuzante sa respiri , inca ii mai pretuiesc si tresar daca vad pe strada ceva cu ei sau le aud numele. Oh my God, they killed kenny !

-Se aplica si pentru Family guy, insa toate cele de mai sus la o intensitate mai mica. Probabil pentru ca urmaresc toate serialele posibile, sunt si obsedata de majoritatea personajelor sau actorilor. Incep sa cred ca e o boala.

Tricouri cu mesaje. Nu am foarte multe dar mi se pare foarte important sa crezi in ceva si sa ai opiniile tale. Si daca le ai, pune-le pe un tricou, sa stie toata lumea. Imi plac la modul de obsesie dinainte sa fie la moda sau cool sau hipsterish. Pe langa faptul ca zici exact ce ai in cap fara macar sa deschizi gura, poti provoca mai multe zambete intr-o zi decat iti poti imagina.

Bratarile prieteniei. Da, eram obsedata sa impletesc, sa vand, sa cumpar ate de tot felul de culori. Pentru asta iti trebuie rabdare si eu am din plin, atata calmitate am injectata in mine incat si eu ma sperii uneori. Si am destu le bratari ale prieteniei pe care le port de cate ori am ocazia, chiard aca m-am lasat de impletit. Obsesia pentru ele ramane deci, in ciuda faptului ca obsesia pentu a le crea s-a stins.

Ar mai fi o sumedenie de lucruri de care m-am atasat mai mult decat e normal, chiar si persoane,  dar ma voi opri aici de teama  ca mai voi auto-speria.
Voua ce va place ?

luni, 2 mai 2011

Casa de piatra

Secolul 21. Valoarea casatoriei? 0. Hai, virgula 5. Deci 0,5. Nu mai suntem pe vremea bunicii cand trebuie sa ne casatorim pentru ca asa trebuie sau pentru ca vrem si noi sa facem sex si nu stim cum. Acum relatiile devin din ce in ce mai lungi si fara sens. Relatiile sexuale devin din ce in ce mai transparente. Se inmultesc pe zi ce trece triughiurile, patrulaterele, pentagoanele amoroase. Si ce este in genere casatoria? Pai intai de toate este o institutie. Orice om sanatos la cap din romania( cu “r” mic) uraste institutiile. Regulile acestei institutii depind de cultura in care s-a realizat. De ce se casatoresc oamenii? (separat si/sau intre ei). Oooo, pai din atat de multe motive... Sociale, emotionale, spirituale, religioase, traditionale etc. Sau, preferatele romancelor cu pasarica , cele economice. Stiu ca e de neconceput, de-a dreptul imoral si foarte, foarte murdar. Ne-am resemnat, am privit, am dat din cap, am invatat sa intelegem, sa nu mai judecam. Casatorie? I do. Casatorie in Romania? I don’t.

Mini-vacanta de 1 Mai. Toate posturile tv care au adoptat acest titlu m-au terminat psihic. Mini-vacanta de 1 Mai a fost un deloc iesit din comun weekend. Fara a intra in detalii irelevante despre romani si gratare, voi marturisi ca am vrut sa merg pe marele lac din Herastrau cu hidrobicicleta. Asta printr-un exces de curaj, nemaifacand niciodata acest lucru. Si ce daca nu mai pot de frica? Norocul meu a fost ca fiind o zi  frumoasa, nu a fost disponibila nicio hidro la momentul respectiv. Am mers asadar la o plimbare cu vaporasul, plimbare care mi-a placut si m-a distrat deopotriva.
1 Mai fericit!

vineri, 29 aprilie 2011

Magic

Si nu, nu ma refer la praful etnobotanic care iti rupe capul si nici la Magic Johnson. Ma refer la magia adevarata. Cei sapte ani de acasa au de fapt o semnificatie aparte. Pana la varsta de 7 ani copiii au puteri aparte, altfel de ce ar avea nevoie de povesti, jucarii si zane? Pana atunci lumea lor este una fermecata, in care pot comunica atat cu personaje fantastice cat si cu animale sau cu ce vor ei. Lumea prin ochii unui copil de pana in 7 ani este cea adevarata. Odata ce cresc si isi pierd din inocenta, odata ce fac primul pacat, atunci se deterioreaza si lumea in care traim. Unii inca raman cu acea inocenta si acea fantezie si mult timp dupa. Altii tot incearca sa o regasesca in cele mai ciudate lucruri. Sa fii copil nu inseamna ca te prostesti. Inseamna ca esti curat, ca poti fi aproape de Dumnezeul tau, de magicul tau. Ca-i intelegi pe ceilalti si nu-ti pasa de ei, astfel respectandu-i in ignoranta. Ceea ce au facut psihanalistii cu vechile basme se numeste cacat. Scufita rosie este psihanalizata in mod erotic. Pe langa faptul ca nu sunt de acord nici macar cu psihologii care mai rau te innebunesc decat sa te faca bine, psihanalistii sug cur. Daca privesti lucrurile prin ochii inocenti ai unui copil nu vei gasi nimic imoral, erotic sau cu vreun mesaj subliminal ascuns. Nici ca Scufita rosie e imbracata in rosu pentru ca e o curva, nici ca Hansel si Gretel au fost abandonati de parintii lor in padure pentru a muri. Colac peste pupaza, se propune interzicerea desenelor clasice precum Tom si Jerry pentru ca Tom il bate pe Jerry si invers, inducandu-se instigarea la violenta Oare cati copii din ultimele generatii s-au aruncat de la balcon crezandu-se Peter Pan? Da, nimeni.

Incercand sa imi pierd un pic contactul cu realitatea zilnica, printre altele, am mers seara cu rolele in Tineretului. Nimic nou sau profund ar spune cineva care nu are cea mai vaga idee despre sine si despre viata. Nimic nou as spune si eu. Dar plimbarea mi-a creat alti ochi, ai unui copil, cu care mai pot vedea din cand in cand lucrurile. Sunt mai calde, mai lipsite de rautate si uratenie.
Cateodata imi permit si zile exagerat de proaste. Atunci imi scot ochii de copil. (nu literalmente)

Blog myself to death.

Am hotarat de comun acord cu mine si cu alte persoane din capul meu, chiar si cu capul meu insusi sa incep sa postez zilnic. Pai cum de ce? Pentru ca fiecare zi ascunde ceva. Faptul ca nu am o viata este complet eronat. Fiecare zi ascunde ceva, iar eu, Any, am incetat sa mai caut. Pentru ca eu, Any, sunt an underachiever (cum ar spune un prieten de-al meu american)-Nu am niciun prieten american. Privind utilitatea practica a acestui fapt, ar fi dragut ca undeva in viitor poti citi ce ai scris acum mult timp. Pe de alta parte, stiu ca nimeni nu da a rat's ass pe ce scriu eu aici si voiam sa transmit ca ma doare undeva. Au.


Iar azi am aflat despre oamenii buni. Adica nu aia rai. Oamenii sinceri si ma rog, cu calitati care devin din ce in ce mai rare in zilele noastre. Da, exista. Eu recunosc ca nu am intalnit unul de foarte mult timp. Bine, nu sunt o persoana sociala, poate si din cauza asta. Cat mi-as dori sa mai cunosc un om bun! Care are curaj si iubeste cand asta simte si plange cand ii vine si bla bla. Acestia sunt tipul de oameni care prabusesc societatile canceroase in care traim. Sigur, vor muri pentru asta, la fel cum au facut-o in revolutie. Oameni de o puritate extraordinara. Privesc in jur si nu vad decat Daniele Crude. Atat de crude incat imi fac gura punga si ma fac sa-mi doresc sa vina mai repede ceasul cand voi pleca de aici. Cat despre oamenii putini pe care ii cunosc de-adevaratelea...sunt putini, dar prosti.


-Poate voi invata sa scriu cu diacritice.
-Poate voi pune poze din fiecare zi.