duality

Omul este o fiinta sociala. Nimic de obiectat. Insa problemele cele mai mari nu sunt cu ceilalti, ci chiar legate de tine insuti. De fiecare data cand cunosc oameni noi imi complica existenta. Ma bulverseaza. Ma uimesc. Si in cele din urma imi doresc sa nu-i fi cunoscut si sa ma fi fascinat.

Rareori cand ma simt bine in pielea mea ma imbrac frumos sa ma duc la scoala. Ma spal cu atentie pe fata si pe dinti. Imi scutur scamele individual si ma dau cu putin mai mult parfum. Nu-mi fac griji ca intarzii ca oricum m-am apucat de imbracat prea devreme. Pun multe lucruri in geanta in caz ca ma intalnesc cu cineva si ne plictisim sa i le pot arata. Imi pun muzica din aia veche si proasta si plec asa...pe soare si mergand mai repede, sa simt ca traiesc. In metrou stau si observ cum ma priveste lumea. Unii isi intorc capul imediat, iar altii ma privesc indelung. Cred ca la fel cum ma holbez si eu la oamenii pe care ii consider speciali. Totu ma incurajeaza sa fiu eu, parca unii imi cunosc sufletul, usile mi se deschid, prind de fiecare data verde la semafor, se mai intampla sa-mi zambeasca cineva interesant, iar afara nu e nici frig nici cald. Toate astea pana intru in contact cu oamenii si realizez cate ceva care-mi ruineaza perspectiva pe cel putin cateva zile. E usor sa-ti accepti anturajul asa cum e. Eu nu vreau anturaj de-a gata, vreau oameni cu care sa-mi completez propozitiile, oameni care sa nu-mi spuna ca si-au dat seama ca sunt desteapta dupa faptul ca n-am nicio treaba cu moda.

Cea mai tare lovitura de astazi. Am fost intrebata: "Heterosexual inseamna normal,nu?" Nu. Heterosexual inseamna sa fii cu sexul opus, nu neaparat sa fii normal. Atatea aberatii, as vrea s-o pot lua de la zero. Nu as mai face nimic la fel. Reflectoarele se lasa pe mine iar eu privesc in sus. Imi curg lacrimi din palme si obrajii imi rad psihotic. Nu am niciun spectator,dar sunt obligata sa joc. Rolul meu e usor, dar tragic. Cortina cade peste mine. Imi raman la vedere doar picioarele, de la glezne-n jos. In sala imi rasuna cea din urma replica "Da,stiu ca port mic". Cortina cade de tot si nimeni nu aplauda, sunt toti plecati. Raman inmarmurita pana la urmatorul spectacol

Rupt din mine

• Oras mare. Nu e atat de mare dar te poti pierde-n el. Dar de ce m-as pierde-n el? In caz ca vrei sa patrunzi mai adanc in inima lui. Poate nu vrei. Poate nu am cu cine. Dar nu ai nevoie de nimeni altcineva. Stiu. De unde am plecat? De la orasul mare, ce voiai sa zici de el? Imi vin in minte numai lucruri rele, nu-mi place orasul mare. Te umple de praf vara si de noroi iarna. Iti goleste sufletul si te impiedica sa evoluezi. Iti sta in cap,se ridica deasupra ta fara sa fie neaparat impozant si frumos. Te face sa uiti de orice alt oras fara sa-ti placa neaparat de el. Un oras mare si prost. Pai si de ce esti aici? Din intamplare, din obligatie, poate curiozitate, graba, imprudenta si nerabdare. Din teribilism.

• Incolacita intr-un buzunar de cangur.Titlu.Vreau ceva ce poate nu merit sau nu inteleg.Paradox.Tipare,sticle sparte si dorinte faramitate de acelasi instinct tampit.Am eu un feeling.Ei bine Any,ai tu un cacat!Dorintele pleaca la fel de repede cum au venit dar cum aflu cine sunt inainte de a arata altcuiva?Sau ar trebui sa fiu cine trebuie si nu cine vreau?Intr-o lume in care nimeni nu se opreste sa se uite in ochii tai,merg pe linia discontinua din mijlocul drumului cu ochii inchisi,mai luand din cand in cand cate o gura de aer.Priveste-ma direct in ochi si spune-mi ca-ti pasa.N-o sa te cred niciodata,dar imi alunga frica asta care-mi macina maduva oaselor.Nu e doar povestea mea. E povestea celui care rade,celui care se ususca la intuneric,prietenilor,dorintelor ascunse,a celor care se urca in tren si fug la mare,blestemelor,tacerilor,sclipirii din ochi si a celor marginalizati.Nu e usor sa-ti schimbi nourul negru de deasupra capului in suras sau sa-ti tii fruntea sus printre bucati de zid care se prabusesc.Conteaza sa arati dramatic,poate inspiri pe cineva.Poate ma inspiri pe mine.
• Cu chef sa cobor in strada sa intru sub umbrela nu stiu cui si sa ma prefac ca sunt cineva interesant si sofisticat cu care ai ce vorbi.Nu sunt o companie tocmai placuta si nu imi place sa vorbesc cu oamenii pe care nu-i plac.Nu-mi plac presiunile si nu pot actiona sub influenta lor,nu-mi plac complimentele,falsa modestie si indrazneala excesiva.Nu-mi plac oamenii cu prejudecati,cu glume-tip sau vorbe de duh.Nu-mi plac concurenta,ma face sa par cum sunt.Nu-mi place sa dansez decat in cercuri restranse,sa ma imbrac in rochii decat obligata sau sa ma dau cu fard.Nu-mi place feminitatea excesiva si o consider o arma a raului care invinge intotdeauna.Nu-mi place noua generatie de adolescenti,nu-mi plac politicienii,nu place ura si nimic ce tine de ea.Nu-mi plac tiganii,cainii de pe strada,parfumurile ieftine ale femeilor-bine de 60 de ani.Nu-mi place muzica fara mesaj,poezia puerila si artistii care sunt neconventionali fara sa simta asta.Nu-mi plac zvonurile,minciunile si intrigile.Nu-mi place falsitatea in general.Nu-mi plac dulcegariile,fineturile excesive si dezlipirea prea mare de pamant.Nu-mi place presa,publicitatea si ratingul,sau oamenii care fac multi bani din nimic.Si cred ca toate astea pentru ca nu-mi place de mine.I'm too aware.