miercuri, 21 iulie 2010

Nebunia iar ma rupe-part 2

Am inghetat, pe tot parcursul verii, inca de la inceputul ei am stat inghetata. Nu a reusit sa ma topeasca nimic, nimeni nu a incercat macar. Atat de singura nu am fost niciodata. Nu vreau ca asta sa se transforme intr-un jurnal al disperarii, al angoasei. Cateodata mi-e bine, imi place sa-mi simt bucuria si sa o duc pana la cel mai inalt nivel, imi place sa rad si sa-i molipsesc pe ceilalti cu fericire, multa si fara motiv. Nu vreau sa fiu asociata cu lucruri rele, triste si depresive. Asa ca prefer sa-mi depasesc singura amarurile, sa-mi beau singura din otrava putin cate putin, fara sa dau la nimeni. Poata asta este natura mea de acum inainte, stiu ce m-a dereglat, imi cunosc mintea, nu e nimic de facut. Pesimismul meu tinde sa atinga extrema superioara si am inceput sa cred ca atrage dupa el lucruri mai putin fericite. Obisnuiam sa cred ca e realism, cum ca nimic nu merge in tara asta, de ce ar merge in viata mea?, de ce ar exista oameni buni aici?, de ce ar exista cineva exact ca mine intr-o groapa de cacat? Desi stiu ca nu e asta realitatea inca mai cred in ea, dandu-mi seama ca e vorba de pesimism. Mi-am analizat fiecare mod de a gandi, m-am pus in toate ipostazele, m-am gandit chiar sa adopt stereotipul adolescentului cretin, care se bucura de viata si o pereche de adidasi ii produce cea mai inalta fericire. N-as fi eu. Asa sunt eu, asa ma pot identifica cu mine, ma bucur cand nu ma bucur, asta imi da certitudinea ca nu fac parte din pleava acestei tari, dintr-un anume grup de oameni delasatori. Am facut si cateva experimente, pe retelele de socializare cu gandul ca ma insel, nu poate sa fie toata lumea extraordinar de proasta. Ma dadeam altcineva si incercam  sa cunosc oameni cat mai diferiti, fete, baieti, categorii de varsta diferite, alte valori, alte infatisari. Rezultatul statisticii mi-a futut cea mai palma peste fata ever. Romanii,tinerii in special sunt prosti. Apoi m-am gandit ca poate oamenii misto nu stau pe net. Nu tin neaparat sa cunosc pe cineva, sunt absolut convinsa ca exista si oameni decenti pe acest pamant romanesc. Doar ca ne coplesesc pre-adolescentii si adolescentii, tinerii, nu au niciun punct comun cu realitatea. Sau poate realitatea mea nu coincide cu a lor. Cu a nimanui for that matter. Ok, subiectul asta ma indarjeste destul de rar, dar destul de intens sa nu-mi pot reveni prea usor. Problemele mele nu pot fi numite nemultumiri, nefericiri, nelinisti sau tulburari pentru ca toate astea ar avea o rezolvare. Totul e o mare deziluzie de la felul cum gandesc, la personalitatile mele, pana la felul cum arat. Gandirea mea bolnava ma hraneste dar si ma si distruge. Cateodata ma intreb cum pot gandi astfel de lucruri, mi-as dori sa existe ceva care sa ma opreasca din gandit. Ar fi cea mai mare povara dar probabil as fi fericita ca si leguma. Din exterior rezolvarea ar fi simpla, sfaturile ar veni pe banda. Pai cum? Esti tanara, uite ce bine arati! [daca eu nu ma simt bine cu mine]. Iesi si tu cu prietenii [care prieteni?], stabileste-ti niste teluri in viata [sa fiu si mai dezamagita cand nu reusesc], incurajeaza-te singura in oglinda [mda, am incercat], scrie tot ce simti [asta fac, ti se pare tie ca merge?]. Asta ar fi ceva soft la minin din tot ce primesc. As putea privi asta ca pe o provocare, dar mi se pare destul de ciudat sa ma indarjesc in a ma repara pe mine insami. Cateodata mi-e foarte bine, doar ca la o anumita perioada mai cad asa, destul de jos. Cel mai jos. Bine, nu mai vorbesc de lucrurile permanente cum ar fi nesiguranta, timiditatea, inadaptabilitatea sociala, lipsa de determinare, dezgustul privind fizicul meu, teama de a vorbi in public, imposibilitatea de a actiona din teama unui posibil esec, plafonarea si acum vreau sa tac pentru ca mi s-a facut frica. 


Un comentariu:

Wolfy spunea...

Ai cam trecut prin vreo 2-3 stari cat ai scris postul asta... :P

Pacat ca e cam trist, dar cam asa e si lumea in ziua de azi, trista, dar cu 2-3 randuri de masti ca sa nu se vada ca nu e la moda tristetea :P

...

Cheer up, it could be worse.