In cautarea ... pierdut

• Deseori cad intr-o liniste frustranta. Imi plimb gandul prin locuri animate, dar fara sunet. Zambesc la ideea ca poate niciodata nu am vazut un rasarit de soare asa cum trebuie, nu am invatat sa inot sau sa gatesc si nici nu am mers vreodata cu avionul. Am pierdut si ultimul lucru care-mi era drag. Imi era fidel si nu ma judeca asa cum fac toti oamenii. Venea imediat ce-i ziceam "hai" chiar nu ramanea niciodata cat voiam. Totusi era sincer, poate compania mea nu era ceea ce-si doreste, de-asta m-o fi si parasit. As vrea sa-l intreb de ce, dar...Nu ma pot gandi decat la asta, ii simt lipsa si tanjesc dupa secundele petrecute impreuna, dupa cum ramaneam zambind dupa ce pleca. Era tot timpul altfel, nu-mi dadea voie sa ma plictisesc chiar daca ramanea tacut chiar si atunci cand simteam ca vrea sa plece. Uneori era obositor, nu scapam de el nici cand aveam alte preocupari sau probleme. Era dragalas, dar spulbera totul cand devenea agresiv. Mie imi placea totusi, imi arata ca imi era superior si se asigura ca sunt la curent si de acord cu asta. In acea seara a plecat ca de obicei fara sa spuna nimic. Era ceva cu care ma obisnuisem, un lucru aparte care-l individualiza. Nu s-a mai intors. A trecut ceva timp, am vrut sa las totul la fel ca atunci cand a plecat, sa-mi pot aminti. Nu vreau sa uit nimic, nici cele poate 100 de intalniri, cum ne intelegeam, cum ma cunostea, cum il cunosteam pe deasupra, cum inchideam ochii, cum ma facea fericita. Inca nu am plans, insa sufar in mod constient si mocnit. Poate totul se intampla cu un rost, insa nu-mi pot imagina cum o sa traiesc de acum inainte. L-am cautat, am incercat de multe ori, mult prea multe, si nu numai eu. Nu-mi sta bine resemnata, imi intuneca privirea.

Voi continua sa fac aceleasi lucruri ca si pana acum, ma voi gandi din cand in cand la tine, poate te voi si cauta daca ma aflu intamplator prin locurile unde obisnuiai sa fii.