A fi sau a nu fi...hedonist?

Eu la 14 ani. Eu la 22. Viata asta blanda de post-adolescent debusolat imi face cu ochiul sa ne unim pe veci. In fiecare an imi dau seama de prostiile din anul precedent. Ceea ce ma ingrijoreaza este ca le consider prostii. NU! Pe moment au fost clipe delicioase. Nu conteaza cate mii de zile am pierdut cautand in oameni ceea ce nu exista. Nu regret vreo secunda petrecuta cu x sau y, care mai de care mai limitat, lenes sau fricos.  Pare ca am irosit mii de linkuri de youtube si kilometri de arhive de Ym. Nu s-au irosit teoretic, desi abia le mai pot gasi chiar si in memorie.  Locuri unde se încrucisează sau de unde se separa doua sau mai multe drumuri, alegerea caii aparent potrivite. Scenariu mai rau ca statul in fata unei bombe nestiind care fir trebuie taiat. Mereu merg pe ala rosu. Si absolut evident, niciodata nu e bine. Am auzit cateva « te iubesc-uri » bune venind in directia mea si apoi plecand inspre incolo. Iar acum nu pot decat sa observ ca « te iubesc-ul » meu s-a tocit. Nu mai are sens sa-l invoc, e un scenariu mult prea exersat pentru a nu-mi iesi la perfectie. Iar eu tind sa caut sa invat o noutate. Pe globul asta pamantesc sunt prea multi oameni pentru a ma deranja ca eu sunt cea cu probleme. Iar moartea nu e decat un final. Fericirea este compusa din lucruri mici. Iar ce e important in viata…s-ar putea reduce cu usurinta la o bere cu cine trebuie.

¯\_(ツ)_/¯

Un profesor de filosofie statea in fata studentilor sai avand cateva obiecte pe catedra.

Cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre avand diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin. Toti studentii au fost de acord ca borcanul este plin.Apoi a luat o cutie de pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur, acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere.

I-a întrebat din nou pe studenti daca borcanul este plin. Au fost din nou de acord ca este plin, si au ras.Profesorul a luat o cutie de nisip pe care l-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur, nisipul a umplut spatiul ramas liber.Acum, spune profesorul aratand spre borcan, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra. Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul, sanatatea si copiii vostri, lucruri care,chiar daca totul este pierdut, si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza restul. Daca puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele. La fel se desfasoara si viata voastra daca va consumati timpul si energia cu lucruri mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante.

Dupa ce toata lumea a fost de acord ca profesorul umpluse borcanul si daduse lectia de viata, parea ca nimic nu mai poate fi spus. Profesorul luă o halbă de bere si o turnă in borcan, care desi plin, absorbi intreaga cantitate de lichid, printre pietre, pietricele si nisip. Acum era intr-adevăr plin. Si spuse: oricat de plina vă va fi viaţa, intotdeauna va fi loc si pentru o bere cu prietenii!