Ai fost cu mine mereu.

Nu ma intelege gresit, apreciez ca-mi porti de grija si stiu ca nu exagerezi degeaba. Si stiu ca scenariul asta se repeta si promit c-o sa am grija. Mereu te uiti la mine intr-un fel cand o dau in bara. Te uiti de parc-ar fi trebuit sa stiu deja ca nu e bine. Nu vreau sa te dezamagesc, dar vreau sa stii ca n-o sa invat niciodata. O sa ma lovesc de cate ori o sa am ocazia pentru ca, desi ma avertizezi de fiecare data, simt sa merg  pe contrasens cu toata viteza inainte. Imi spui ca mereu e la fel, ca e aceeasi greseala. Poate ai dreptate si undeva in abisul subconstientului sunt sigura ca ai. Dar nu, pentru mine e din ce in ce mai intens, urc din ce in ce mai mult fara sa ma gandesc ca o sa cad, ma gandesc doar cat de bine o sa fie pe culmi, in cel mai inalt punct unde poate ajunge un corp omenesc. Evident ca niciodata nu am ajuns la apogeu, tind sa cred ca nu exista, dar de data asta iti promit ca am urcat mai sus decat am facut-o vreodata. Te uiti la mine cu aceeasi seninatate cu care ai facut-o mereu, dar iti simt umbra de tristete. Esti bucuroasa ca poti observa un pic de optimism , dar parca stii deznodamantul. Nu te inteleg, esti acolo pentru mine mereu si totusi nu esti capabila sa accepti un adevar faptic cat se poate de solid. Stiu ca ti-am mai promis ca n-o sa ma mai schimbe nimeni si nimic si o sa incerc ca de data asta chiar sa ma tin de cuvant. Cand sunt fericita nu am timp de tine si recunosc, poate ti-e si sila sa ma vezi asa dupa tot ce a fost intre noi. Stiu ca nu ma descurajezi niciodata, dar nici macar nu e nevoie sa spui ceva. Stiu ce gandesti. Te iubesc pentru ca te ingrijorez, iubesc sa scot toata furia din tine si sa te am asa, goala pe dinauntru cum te-am cunoscut. Iti place ca te sfidez, dar te si enerveaza, toata viata m-ai facut sa alerg dupa tine si sa caut lucruri numai de tine stiute. Da, m-ai facut sa alerg ca o proasta dupa iluzii si m-ai mintit de fiecare data cand credeam in ceva. Si totusi nu incetezi sa te intorci la mine, iar eu nu contenesc sa te vreau.  Acum o sa incerc sa urc in continuare in cautarea apogeului meu, o sa-mi pun o esarfa pe fata pentru a nu te mai privi in ochi. Te cunosc prea bine si mi se face frica. Lasa-ma sa cad, sa ma julesc, sa-mi rup oasele, sa mor inca o data. Pentru ca zborul in jos ma face sa-mi amintesc cat de frumoase au fost clipele in care am urcat. Cele mai frumoase. Si nicio metafora nu poate descrie ce simt.

                               E greu sa pretuiesti cu adevarat timpul petrecut in oglinda.