Artificii

E vara lui 2012. O vara la care nu m-am gandit in avans. Nu m-am gandit in anii '90 sau cel putin acum 4 ani sau 2 ca o sa existe o vara a acestui 2012 si ca o sa fiu

si eu in ea. Dar a venit si a fost cald, a ars si a strivit ca de obicei ce a vrut pula ei. A omorat politica, o va omori pe mama mea, mi-a omorat mie planurile, 

timpul, sanatatea, pe viitor si existenta ca o fiinta decenta. Nu cred ca exista o categorie de lucruri pe care sa n-o fi frecat-o macar putin. Si m-am regasit 

intoarsa aici, unde am copilarit. Nici nu mai stiu cand si cu ce am venit, doar m-am trezit aici. Intr-un oras care mi-a ramas mic si in care nu mai cunosc pe 

nimeni.Da, la propriu. De parca as fi cunoscut vreodata. Toate zilele aici sunt la fel. Exista barbati de peste 25 de ani pe care ii vad la acelasi colt unde erau

si cand aveau 14 ani. Asta ma sperie si ma face sa ma gandesc ca nu-s cu mult mai buna ca ei. Ba poate sunt. Si poate mai sunt bipolara. Noptile sunt si ele la fel.

Si nu pentru ca rasuna intotdeauna aceleasi acorduri care de care mai stranii. Nu pentru haita de 15 caini care patruleaza strazile ca si cum ar detine partea asta de

oras. Nu pentru maturatorul prezent in fiecare dimineata la 4:30 ale carui ganduri nici macar nu indraznesc sa mi le imaginez. Noptile sunt la fel pentru ca sunt 

nedormite de mine. Si pentru ca au foat martore la destule lucruri. Am auzit focuri de artificii in noaptea asta. Si am iesit pe geam. Nu am reusit sa le vad de 

blocuri. Puteam totusi sa zaresc ceva reflectat intr-un geam. Dar parca nu era la fel. M-am aplecat si am zarit un coltisor pentru o fractiune de secunda, dar m-am

resemnat si am continuat sa privesc in geam. Asa fac mereu si se aplica pentru orice. Ma multumesc cu orice nu atat de autentic, cu o copie oarecum asemanatoare, in 

loc sa depun un minim efort pentru ceva mai bun, sau ceva ce chiar mi-as dori. Treaba cu artificiile e ca se intampla numai noaptea.

Iar acum imi derulez in minte motivele pentru care 2012 s-a dovedit a fi pe locul 1 in topul celor mai prosti ani din viata mea. Si nu orice prosti, din aia la 10 mii.

Si nici macar nu s-a sfarsit inca. Si sunt sigura ca bastardul n-o sa faca ceva extrem, gen sa ma omoare, pentru ca as scapa prea usor. Nu prea am respectat traditiile

de reveion, am cam incetat sa ma mai rog sau sa fac acolo niscaiva incantatie cum am facut toata viata si am mai facut vreo 2, 3 lucruri rele pe care chiar nu le mai

facusem pana atunci. Asta sa fie ghinionul? Cum rupi un ghinion? Arzi o capra si i-o oferi lui satana? Te caci in maini apoi bati din palme? Sau raspunsul e in 

comediile romantice: iti recastigi speranta? Da, viata e grea, toata lumea cade, dar trebuie sa te ridici, sa te scuturi si sa mergi mai departe. Plus un miliard de

alti munti de cacat facuti din clisee de incurajare pe care toata lumea le stie.

Pacea interioara. Pentru o secunda parca a fost a mea. Desi nu sunt asa sigura, probabil mi-am dorit-o atat de mult incat doar mi-am imaginat ca a fost acolo.

Privita de aproape, pacea este caldura, vine din interior si se vede pe toata suprafata ta exterioara. E ceva care se atinge fara substante aditionale si in principiu

iti permite sa fii de acord cu tine fiind singur in pat la 2 noapte cu 100 de probleme in creier. Uneori esuez, dar imi voi aminti permanent ca asta imi doresc de la

viata. Si o sa lucrez pentru a o obtine.

"Tu ce nebunie ai?" am fost intrebata.

You have no idea...