Aveam nevoie de toamna sa faca ce stie ea. Sa schimbe tot cum stie. Sa-mi arate ca imi apartine. Toamna e a mea. Si toamna poti sa respiri, poti sa nu-ti mai tii aerul si poti sa ingheti noaptea. Noaptea poate sa-ti fie frig. Sa-ti fie frig si sa vrei sa te-ncalzesti, sa vrei sa te-ncalzeasca cineva, sa vrei sa-ti pui ceva pe tine, sa te-nvelesti. A venit toamna. A 23-a oara. Si e din ce e in ce mai scurta pentru ca eu o fac asa. Iar zilele trec in calup si stiu ca se indreapta undeva. Nu stiu insa unde si nu stiu de unde sa aflu. Stiam ca toamna asta se va trezi si l-am antrenat luni de-a randul s-o faca. Omul ala intelept si gras din mijlocul creierului meu se va trezi. A fost acolo mereu, dar atipit si incomplet, doar soptindu-mi in surdina ce e bine si ce nu. Si stiu ca toamna asta se va ridica in fund, va deschide ochii si tragand aer in piept va striga lucrurile alea pe care am nevoie sa le aud. E nevoie de exercitiu, unii oameni nu sunt buni in mod firesc, nu pot sa rezoneze cu spiritul lor pur si simplu.Si eu vreau sa reusesc pentru ca pot sau pot pentruca vreau indeajuns de tare.
In fiecare an privesc inapoi spre anul precedent si-mi dau cate o palma-n cap. Anul asta mi-am dat putin mai multe.Probabil imi voi mai da, fara sa regret. Pentru ca m-am uitat prea des in urma si nu am vazut unde am ajuns in realitate. Da, in ceea ce priveste imbunatatire personala. Cam atat. Dar uneori numai de asta ai nevoie.
Toamna, toamna vrem ostasi!
Pe cine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu